VIDEO // China a lansat o armă anti satelit în spaţiu jpeg

VIDEO // China a lansat o armă anti-satelit în spaţiu

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 27 octombrie 2021

China a lansat un nou satelit în spaţiu, o armă capabilă, potrivit unor analişti militari, să intercepteze şi să neutralizeze sateliţi rivali, informează „The Washington Times”, citat de adevarul.ro.

Shijian-21 a fost lansat duminică de la Centrul de lansare a sateliţilor Xichang aparent pentru eliminarea unor „deşeuri spaţiale”. Potrivit Cotidianului Poporului, un oficios al regimului comunist de la Beijing, satelitul a Shijian-21 a fost trimis în spaţiu cu ajutorul rachetei Longue Marche-3B şi a intrat cu succes pe orbită. Această lansare, anunţată de China Aerospace Science and Technology Corp, o companie de stat cu sediul la Beijing, are loc după testarea unei rachete hipersonice cu capacitate nucleară, prezentată de chinezi ca un vehicul spaţial conceput şi dezvoltat în scopuri paşnice.

Şeful Comandamentului Spaţial al SUA, generalul James Dickinson, a declarat în aprilie în Congres că navele spaţiale precum Shijian-21 fac parte dintr-un efort al Chinei de a căuta să obţină „superioritatea în spaţiu prin sisteme de atac”. Un model anterior, satelitul Shijian-17, care a fost lansat în 2016, este echipat cu un braţ robotic care ar putea fi utilizat pentru interceptarea altor vase spaţiale, a precizat Dickinson.

Este o tehnologie ce ar putea fi folosită în viitor pentru captarea şi distrugerea altor sateliţi. Shijian-21 a intrat pe o orbită geostaţionară unde se află sateliţi de comunicaţii militare şi comerciale. SUA monitorizează îndeaproape programul de modernizare şi dotare a armatei chineze, pentru a evalua riscurile venite din partea acestui competitor strategic aflat în plină afirmare.