VIDEO // 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova  Klaus Iohannis: România rămâne partenerul cel mai apropiat al Republicii Moldova jpeg

VIDEO // 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova. Klaus Iohannis: România rămâne partenerul cel mai apropiat al Republicii Moldova

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția

Preşedintele Klaus Iohannis, prezent la manifestările dedicate aniversării a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova, a amintit că România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova, fiind sărbătoriţi şi 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două state, ce au acum oportunitatea unei „cooperări aprofundate, la nivel prezidenţial, guvernamental şi parlamentar”, relatează adevarul.ro.

„Tot astăzi sărbătorim 30 de ani de la stabilirea relaţiilor noastre diplomatice, România fiind primul stat din lume care a recunoscut independenţa Republicii Moldova. De altfel România şi republica Moldovă sunt unite printr-o legătură extrem de trainică, comunitatea de limbă cultură şi istorie”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis. El a amintit că România a fost cel mai apropiat şi cel mai sincer prieten al Republicii Moldova de la declararea independenţei sale. „Mă aflu la Chişinău, astăzi şi pentru a reconfirma angajamentul amplu al României în sprijinul proceselopr de reformă şi de integrare europeană asumate de autorităţile din Republica Moldovă. În toată această perioadă România a fost cel mai apropiat şi cel mai sincer prieten al Republicii Moldova”, a mai declarat preşedintele. El a oferit felicitări pentru rezultatul alegerilor anticipate din Republica Moldovă, afirmând că „deschide drumul Republicii Moldova către o dezvoltare solidă”.

„Ne aflăm într-un moment deosebit de favorabil şi pentru relaţiile noastre bilaterale. Am asigurat-o pe doamna preşedinte că România rămâne şi în viitor partenerul cel mai apropiat al Republicii Moldova”, a mai completat şeful statului. Potrivit preşedintelui, între România şi Republica Moldovă există acum oportunitatea unei cooperări aprofundate, la nivel prezidenţial, guvernamental şi parlamentar, în urma alegerilor anticipate desfăşurate anul acesta în Republica Moldovă. „Avem acum oportunitatea unei cooperări aprofundate şi conjugate la nivel prezidenţial, guvernamental şi parlamentar pentru luarea deciziilor necesare avansării agendei bilaterale, precum şi a parcursului european al Republicii Moldova. Suntem pregătiţi să acordăm întreaga noastră susţinere în procesele de transformare, modernnizare şi implementare a reformelor”, a mai declarat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, vineri la Chişinău, la manifestările dedicate aniversării a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova. Şeful statului a avut  întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu, cu preşedintele Poloniei Andrzej Duda şi cu preşedintele Ucrainei Volodâmâr Zelenski.