Vicepreședintele SUA a vizitat fostul lagăr de concentrare de la Dachau / VIDEO jpeg

Vicepreședintele SUA a vizitat fostul lagăr de concentrare de la Dachau / VIDEO

Vicepreședintele SUA, Mike Pence, a vizitat duminică fostul lagăr de concentrare nazist Dachau. 

Mike Pence, soția și fiica lui au a vizitat fostul lagăr, după care au asistat la o ceremonie religioasă la o biserică protestantă. Vizita a avut loc după ce vicepreședintele SUA a participat la Conferința de Securitate de la Munchen, unde a prezentat politica externă a președintelui Donald Trump.

Dachau a fost primul lagăr de concentrare nazist, deschis în anul 1933, la scurt timp după ce Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei. Aflat în sudul Germaniei, la Dachau erau închişi iniţial prizonieri politici, însă între timp sunt aduşi aici mii de evrei, dar şi alte persoane considerate nepotrivite pentru Germania pe care Hitler voia să o creeze. 

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial prizonierii de la Dachau care puteau munci erau folosiţi ca sclavi pentru fabricarea de arme şi alte materiale utile războiului.

În toamna anului 1939, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, prizonierii de la Dacahu sunt trimişi la Buchenwald şi în lagărele din Mauthausen şi Flossenbuerg. Dachau este folosit la începutul războiului ca tabără de antrenament pentru “Waffen-SS” o unitate de elită a SS-ului.

După 1940, Dachau este transformat din nou în lagăr de concentrare, iar condiţiile devin din ce în ce mai greu de suportat. Lagărul fusese creat pentru 6.000 de persoane, însă în 1944 aici erau închişi aproximativ 30.000 de prizonieri.

În data de 29 aprilie 1945, trupele Statelor Unite ale Americii au intrat în Dachau, unde au găsit mii de prizonieri. Soldaţii americani au descoperit de asemenea şi câteva vagoane de tren în care erau ascunse cadavrele prizonierilor. 

Cei ce au supravieţuit marşului către Tegernsee au fost eliberaţi de trupele americane pe 2 mai acelaşi an. În timpul în care Dachau a funcţionat ca lagăr de concentrare, peste 200.000 de prizonieri au fost înregistraţi aici. 

Însă un număr inestimabil de oameni nu au fost niciodată înregistraţi astfel că este imposibil să ştim câţi oameni au trecut porţile lagărului de concentrare de la Dachau, câţi au murit aici şi câţi au supravieţuit.

Citește și: 

FOTO Primul lagăr de concentrare nazist, 1933:Doamne, fă-mă prost, să nu ajung la Dachau! 

A supravieţuit ororilor din lagărele naziste Auschwitz şi Dachau 

Moș Ene de la Dachau:„Mureau oamenii, dar îi înlocuiau cu alţii”

Marșurile morții din lagărele naziste:Auschwitz, Dachau, Jaworzno