Unul dintre marile mistere ale piramidelor dezlegat? jpeg

Unul dintre marile mistere ale piramidelor dezlegat?

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 9 noiembrie 2011

Şase morţi misterioase, atribuite celebrului "blestem al lui Tutankamon", ar fi fost de fapt crime atribuite unui satanist, susţine autorul unei noi cărţi, citat de Daily Mail.

În anii '20 şi '30, Londra a fost cutremurată de "blestemul lui Tutankamon", al cărui mormânt a fost descoperit de arheologul britanic Howard Carter.

Mai mult de 20 de oameni care au avut legătură cu deschiderea mormântului faraonului, din 1923, au murit în condiţii bizare, în următorii ani.

O nouă carte, scrisă de istoricul Mark Benyon, susţine însă că vinovat pentru şase dintre morţi ar fi satanistul Aleister Crowley, care ar fi încurajat şi o a şaptea crimă şi care este comparat de autor cu Jack Spintecătorul.

Printre cei care au murit la scurt timp după deschiderea sarcofagului se numără secretarul lui Carter (care a sfârşit înecat), tatăl secretarului (care s-ar fi aruncat de la etajul şapte) şi fratele vitreg al finanţatorului expediţiei (care a murit în condiţii suspecte, după ce a vizitat mormântul).

La vremea respectivă, presa a dat vina pe blestem pentru toate aceste morţi şi a invocat "puterile supranaturale ale egiptenilor antici".

Totuşi, Benyon susţine, pe baza unor dovezi nepublicate până acum, că responsabil este Crowley, un ocultist supranumit "cel mai ticălos om din lume". Analizând mai multe jurnale, eseuri şi cărţi ale lui Crowley, istoricul a ajuns la concluzia că acesta era un "ucigaş în serie, obsedat de Jack Spintecătorul".

Crowley, care se autointitula "Marea bestie", avea motivele sale să defăimeze legendara descoperire a lui Carter, scrie Daily Mail. Astfel, zeii şi zeiţele religiei în care credea Crowley, numită Thelema, se trăgeau din cultura antică egipteană. Foarte probabil, Crowley a considerat că săpăturile desfăşurate la mormântul lui Tutankamon reprezintă un sacrilegiu şi a hotărât să se răzbune, susţine Benyon.

Sursa:gandul.info