Unde a vrut Hitler să îşi stabilească reşedinţa în timpul celui de Al Doilea Război Mondial jpeg

Unde a vrut Hitler să îşi stabilească reşedinţa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: Redacția
🗓️ 22 februarie 2012

Planul secret al lui Hitler de a-şi muta reşedinţa în regiunea Midlands din Anglia a fost descoperit de istorici, potrivit cărora fostul lider nazist voia să-şi mute sediul la Apley Hall, o clădire impunătoare, considerată monument istoric, din zona rustică Shropshire, scrie Daily Mail. Planul ar fi putut fi dus la îndeplinire în cazul naziştii ar fi reuşit să invadeze Anglia.

Istoricii spun că Hitler ar fi ales această zonă pentru că avea o poziţie geografică bună, şi anume în centrul Angliei, dar şi pentru că era departe de zonele dezvoltate, iar o bază aeriană era în apropiere.

"Oricât de forţat ar putea părea, documentele, care erau confidenţiale, arată că Hitler spera să se stabilească într-un loc izolat în timpul invaziei panificate", susţine Richard Westwood-Brookes, cel care a studiat dovezile istorice.

Se presupune că invazia ar fi trebuit să aibă locîn 1940, iar documentele datează din 1941, ceea ce demonstrează că Hitler nu renunţase la planul său de a-şi muta sediul în Anglia. "Să cercetezi atât de mult zona Bridgnorth la sfârşitul războiului indică faptul că naziştii au ales oraşul pentru că era important", a spus Brookes.

Mai multe documente din anii 1940 au fost recuperate dintr-un buncăr din Belgia, care conţineau hărţi strategice pentru a se apăra de atacul Germaniei, informaţii despre gări, fabrici şi poduri, dar şi despre canalele de comunicare dintre Bridgnorth şi alte oraşe din regiune. Acest fapt atestă că oraşul englezesc a fost un obiectiv important.

Clădirea Apley Hall, renovată sub comanda lui Thomas Whitmore în 1811, a fost construită după modelul unui castel romantic. În timpul războiului, proprietarul casei a fost A.W. Foster, care a luat parte la Primul Război Mondial. Având mai multe camere şi fiind decorată cu obiecte de lux, reşedinţa a fost dorită de mai multe persoane, iar locuitorii Bridgnorth erau se pare că ştiau în acea perioadă că Hitler vrea să se mute acolo.

sursa:gandul.info