Una dintre intrările medievale în vechea Cetate de Scaun a Țării Românești va fi restaurată
„Poarta Vanătorilor” sau „Poarta Dealu”, un vestigiu medieval din secolul al XVII–lea, ce făcea parte din Fortificaţia de apărare a Cetăţii Domneşti din Târgoviște, a primit finanţare în vederea restaurării, iar lucrările vor începe săptămâna viitoare, anunță administrația locală.
Luni, 03.07.2023, vor începe lucrările având ca obiect restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a obiectivului monument istoric “Poarta Dealu - Vânătorilor”, construcție emblematică pentru orașul nostru.
Pe durata desfășurării lucrărilor, strada „Aleea Coconilor” va fi închisă circulației auto și pietonale, pe tronsonul cuprins între strada „Calea Domnească” și intrarea în Parcul Chindia.
Pentru accesul în zonă pot fi folosite două rute alternative, respectiv strada „Nicolae Dobrin” (acces dinspre strada „Justiției”), cu intrare/tranzit prin parcarea stadionului, precum și strada „Cornel Popa”.
„Execuția vizează, în linii mari, refacerea, în tehnică tradițională, folosindu-se cărămidă de epocă, a celui de-al doilea arc al porții și a bolții dintre cele două arce, refacerea zonelor de zidărie degradată cu același tip de cărămidă, refacerea integrală a paramentului și rostuirea acestuia, urmată de operațiunea de protejare, punerea în valoare a monumentului istoric prin realizarea unui sistem de iluminat arhitectural și stradal, în concordanță cu amplasamentul și refacerea pavajului”, anunță Primăria Târgoviște.
De menționat că pe acest sector de drum nu vor exista trotuare, pentru a păstra imaginea istorică. Circulația pietonală va fi demarcată de cea auto prin bolarzi cilindrici din piatră, cu diametrul de 25 cm. Zidurile din subteran se vor marca prin caramidă de pardoseală.
Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro