Un avion militar rus, doborât de sirieni cu o rachetă de fabricație rusească  jpeg

Un avion militar rus, doborât de sirieni cu o rachetă de fabricație rusească

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 18 septembrie 2018

Un avion militar rus Iliușin Il-20 cu 15 militari la bord a fost doborât, luni seara, deasupra Mării Mediterane, de sistemul de apărare sirian, în timpul unei operațiuni a armatei israeliene în regiunea Latakia, din vestul Siriei.

Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării, a anunțat că avionul Iliușin Il-20 dat dispărut luni seara la 35 de kilometri de coastele Siriei a fost doborât de o rachetă S-200, de fabricație rusească. Potrivit acestuia, sistemul de apărare antiaeriană S-200 aflat în posesia al regimului de la Damasc a fost activat în urma unei operațiuni militare israeliene în Latakia.

Patru avioane israeliene au atacat luni seara obiective din Siria. Concomitent, o fregată franceză efectua tiruri în zonă. Ministerul rus al Apărării a fost informat cu un minut înainte de lansarea atacului israelian și nu a avut timp să-și retragă avionul din zonă, a precizat Konașenkov.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării acuză Israelul de acțiuni „iresponsabile“ și „provocatoare“.

„Considerăm aceste acțiuni provocatoare ale Israelului ca fiind ostile. În urma acestor acțiuni iresponsabile ale armatei israeliene, 15 militari ruși și-au pierdut viața, ceea ce nu corespunde deloc spiritului parteneriatului ruso-israelian“, a spus Konașenkov, avertizând că armata rusă va răspunde adecvat.