Traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Făgăraș, cercetat de arheologi
Arheologii au săpat în aproximativ 1.000 de puncte de pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Făgăraș pentru a identifica eventuale vestigii arheologice, cercetarea arheologică fiind un pas esențial înainte de începerea lucrărilor, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov.
Arheologul Alin Gheorghe a precizat că cercetarea arheologică a început „invers”, de la lotul IV la lotul I și, până acum, nu s-au descoperit vestigii importante, cu excepția unui potențial sit, „care, probabil, se va săpa atunci când constructorul se va apuca de lucrările propriu-zise”,
„Facem diagnosticul arheologic momentan, pentru identificarea potențialelor situri arheologice pe viitor. (...) Am ajuns la aproape de 1.000 de secțiuni făcute până acum și o să continuăm”, a precizat arheologul Alin Gheorghe.
Săpăturile arheologice constă în șanțuri în lungime de câțiva metri, care se fac la o distanță de aproximativ 50 de metri unul de celălalt.
Cercetarea arheologică se efectuează înainte de lucrările propriu-zise de construcție și vizează adaptarea proiectului tehnic, pentru a proteja toate zonele care au valoare istorică, au explicat reprezentanții DRDP Brașov.
Autostrada Sibiu - Făgăraș A13 are o lungime totală de 68 km, iar traseul acesteia pornește din dreptul localității sibiene Boița și se termină în apropierea Municipiului Făgăraș - județul Brașov.
Foto sus: Facebook / DRDP Brașov