Submarinele nucleare ale US Navy, construite timp de 30 de ani cu oţel neconform
Submarinele nucleare ale Marinei americane (US Navy) au fost construite cu materiale neconforme, după ce o ingineră metalurgistă americană, Elaine Thomas, a falsificat - timp de 30 de ani - teste de rezistenţă ale unui oţel care se presupunea că ar rezista unor presiuni intense în timpul imersiunii şi unor temperaturi extreme, relatează adevarul.ro.
Elaine Thomas, în vârstă de 67 de ani, a pledat vinovată, luni, de fraudă majoră, la un tribunal în statul Washington (nord-vest), după ce a falsificat aceste teste cu scopul de a ascunde faptul că oţelul folosit nu răspundea întotdeauna criteriilor cerute de către US Navy, a anunţat într-un comunicat Departamentul american al Justiţiei. Ea riscă zece ani de închsoare şi o amendă în valoare de un milion de dolari la stabilirea verdictului, prevăzut în februarie. Elaine Thomas, una dintre primele femei inginer metalurgist din Statele Unite, în anii '70, superviza testele la turnătoria societăţii Bradken, la Tacoma, la periferia Seattle. Această instalaţie de la importanta bază de submarine din Kitsap este singura din Statele Unite capabilă să producă oţel suficient de rezistent pentru a răspunde exigenţelor Marinei americane, iar ei i se adresează grupurile mari din domeniul Apărării care construiesc submarine americane de atac, precum General Dynamics sau Huntington Ingalls Industries.
La fiecare turnare de oţel destinat submarinelor, o parte a metalului este necesar să fie turnat într-o matriţă de testare, cu o grosime asemănătoare celei a pieselor structurii submersibilului menite să ranforseze, cu scopul de a rezista la presiunile enorme ale adâncurilor. Această matriţă-test este analizată în vederea asigurării faptului că producţia corespunde criteriilor stricte stabilite de către Pentagon. Însă, din 1985 şi până la pensionarea lui Elaine Thomas, în 2017, jumătate dintre matriţele produse de fabrica din Tacoma nu corespundeau criteriilor, iar ea a ”îmbuntăţit” rezultatele, ”corecând” cifrele cu mâna. În anumte cazuri, ea a declarat că a făcut acest lucru pentru că ea considera ”stupid” ca US Navy să ceară ca testele să fie efectuate la minus 100 de grade Fahrenheit (-73 de grade Celsius). În altele, ea a declarat că şi-a folosit ”judecata de inginer” la corectarea cifrelor, deoarece toate celalte păreau bune.
Această fraudă a fost descoperită atunci când Elaine Thomas şi-a redus activitatea, înainte să se pensioneze, iar testele sale au fost examinate de către un stagiar, care a alertat conducerea turnătoriei. În 2020, întreprinderea Bradken şi-a recunoscut responsabilitatea şi a acceptat să plătească o amendă în valoare de 11 milioane de dolari. Elaine Thomas ”a implementat şi folosit un sistem cu intenţia de escroca US Navy”, se arată în actul acuzării. Ea a ”falsificat rezultate a peste 240 de producţii de oţel, reprezentând o parte substanţială a oţelului pe care Bradken l-a produs pentru Marină”. În apărarea sa, fosta metalurgistă a declarat că nu a avut ”niciodată intenţia să compromită integritatea materialului”.
Ea s-a declarat ”mulţumită de faptul că testele Guvernului nu sugerează că integritatea structurală a vreunui submarin a fost compromisă”, potrivit avocaţilor săi. Însă, potrivit Departamentului Justiţiei, Marina americană ”a fost nevoită să ia măsuri importante pentru a se asigura de securitatea submarinelor afectate”. US Navy s-a abţinut de la orice comentaru. În perioada 1985-2017, Pentagonul s-a dotat cu zeci de submarine, dintre care se mai află în serviciu aproximativ 40.