Soarta românilor din Ucraina – între fakenews și realitate
Relațiile dintre România și Ucraina au fost mereu un subiect controversat, însă acestea se mențin într-un registru pragmatic, respectând principiile bunei vecinătăți, cunoscându-se faptul că țara noastră este unul din susținătorii cei mai consecvenți ai Ucrainei în demersurile de integrare euro-atlantică. Cu toate acestea, apar frecvent sensibilități legate, în principal, de minoritățile din cele două state.
În ultima perioadă, în mass media din România au apărut o serie de acuze ale Consiliului Național al Românilor din Ucraina, denumit pe scurt CNRU, privind modul de acțiune al statului român raportat la problema minorităților, catalogat drept „cel puțin modest”, aceste luări de poziție fiind preluate și promovate în mass-media de jurnaliști care, cel puțin din ce ne putem da seama, nu au expertiză pe acest domeniu, dar nici nu doresc să facă niște minime verificări asupra informațiilor pe care le furnizează.
Cele mai recente acuze ale CNRU fac referire la lipsa de implicare a autorităților române în soluționarea problemelor legate de reforma administrativă din Ucraina, care nu ar fi favorabilă congenerilor, ba mai mult de atât, sunt considerate exemple de „bune practici” demersurile de la Budapesta și Sofia, care ar fi „luptat”, chiar într-o manieră agresivă, pentru a reuși să obțină acordul autorităților ucrainene în ceea ce privește drepturile minorităților. Ar fi util să vedem exact cum stau lucrurile în mod real, nu cum sunt ele la nivel declarativ, pentru că, cel mai frecvent, există o diferență majoră între aparență și esență.
Propun să le luăm pe rând: cred că ar fi bine să ne aplecăm asupra modului în care autoritățile ungare au avut numeroase discuții cu partea ucraineană, însă în afara faptului că au reușit să antagonizeze relațiile bilaterale, nu au reușit să obțină nimic concret. Aici intervin întrebările... care este utilitatea unei abordări incisive? La ce ajută? Ce are de câștigat minoritatea maghiară? Cu ce este mai presus? Răspunsul este unul foarte simplu: Cu absolut nimic. Este bine cunoscută practica conducerii de la Budapesta, care face declarații, dar fără a avea un fundament, comportamentul fiind similar și în acest context.
Cred că e lesne de înțeles că situația este similara și în cazul vecinilor noștri bulgari, care pe același model cu Ungaria, nu a reușit să obțină nimic. Nu rezultă de nicăieri că autoritățile ungare ar fi ajuns la o înțelegere cu Ucraina în ceea ce înseamnă reforma administrativă, care reformă este un proces intern și suveran al statului ucrainean, așa cum și o viitoare regionalizare a României va fi o decizie exclusiv a Bucureștiului.
După ce am analizat puțin acțiunile statelor care sunt oferite drept exemplu autorităților din țara noastră și am observat că nu se bucură de câștiguri reale, am putea totuși aprecia poziționarea României, care recent (mai exact în data de 10.07.2020) a avut discuții cu reprezentanții autorităților din Ucraina. Concret, conform informațiilor care se regăsesc pe site-ul MAE, Secretarul de stat pentru afaceri strategice Dan NECULĂESCU, co-președinte al părții române a Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale i-a transmis Svitlanei FOMENKO, ministru adjunct pentru integrare europeană în cadrul Ministerului Culturii și Politicii Informaționale din Ucraina, co-președinte al părții ucrainene a Comisiei, că este necesară consultare parții române în toate deciziile referitoare la congenerii din Ucraina. Mai multe info aici
Practic, demersul CNRU vine să „dinamiteze” sau să decredibilizate în rândul conaționalilor progresele înregistrate în discuțiile constructive amintite în ceea ce privește dreptul la educație în limba română al persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, precum și alte teme de interes circumscrise problematicii protejării drepturilor persoanelor aparținând minorității române, inclusiv în contextul reformei administrative din țara vecină. Cum ar putea astfel liderii români să fie suficient de credibili ca să fie acceptați ca parteneri viabili de dialog de către Kiev?
Cu toate că aparent este o structură reprezentativă, la nivelul comunității se apreciază că CNRU este într-o criză de reprezentativitate în special din cauză că nu a reușit să facă nimic concret în beneficiul românilor din țara vecină și continuă să aibă inițiative care, în fapt, determină o reacție negativă a autorităților de la Kiev în ce privește drepturile lor. Ceea ce cred că e important de înțeles în rândul conaționalilor este că toate aceste demersuri/presiuni la adresa autorităților române de a nesocoti cadrul juridic internațional în materie și a interveni de o manieră radicală, în afara uzanțelor diplomatice, în sprijinul comunității, nu pot conduce la rezolvarea problemelor, ci contribuie mai degrabă la alimentarea unor tensiuni bilaterale, mai mult sau mai puțin imaginare, în beneficiul cercurilor de putere de la Moscova. În fapt, deși statul ucrainean este suveran în deciziile sale, diplomația noastră a reușit totuși să convingă autoritățile statului vecin să includă, prin legea recent adoptată, într-un singur macro-raion majoritatea comunității românești (fără localitatea Mămăliga), ceea ce, chiar dacă nu rezolvă toate problemele etnicilor români, nu este puțin lucru. (https://www.capital.ro/cum-afecteaza-reforma-administrativ-teritoriala-din-ucraina-comunitatile-romanesti.html)
Și acum să ne aplecăm puțin asupra acțiunilor CNRU...pentru a înțelege mai ușor resorturile acțiunilor CNRU ar fi interesant să observăm activitatea acestei organizații, încă de la înființare (30.07.2019) și să „analizăm” așa-zisele obiective care se regăsesc pe pagina oficială de Facebook și demersurile propriu-zise. În descrierea oficială CNRU se prezintă ca fiind Organ colectiv al societăților pentru cultura română care are ca scop coordonarea eforturilor pentru păstrarea identității etnice și lingvistice, realizarea de activități comune românești din Ucraina. Nimic care ar putea plasa organizația într-un context negativ până aici, din contră, scopul pare unul legitim, care să sprijine comunitatea de români din Ucraina. Cu toate acestea, la o privire mai atentă, este ușor de observat că încă din momentul în care și-a început activitatea, CNRU s-a remarcat printr-o serie de demersuri care au condus la tensionarea și fragmentarea mediului asociativ al conaționalilor din Ucraina, adoptând frecvent decizii controversate, care de multe ori nu au fost în concordanță cu interesele congenerilor ci al autorităților de la Kiev. Situația enunțată, coroborată cu faptul că majoritatea membrilor consiliului aveau un profil îndoielnic, a determinat o parte semnificativă a liderilor mediului conaționalilor să se disocieze de CNRU și să se constituie într-o alianță separată.
Am vrea să înțelegem de ce reprezentanții acestei organizații aleg să dinamiteze orice demers pe care statul român îl face pentru soluționarea cerințelor congenerilor din Ucraina și de ce aleg să acuze autoritățile de a București. Ce stă la baza acestor acuze? Ce îi motivează să facă asta și care cred ca este rezultatul acestor acțiuni? Și de ce acuzele CNRU au venit la câteva zile după o întrevedere oficiala a celor doi președinția comisiei mixte româno-ucrainene, desfășurată în condiții decente și cu transparența necesară unor consultări între două state vecine? Cui folosește presiunea inutilă pusă de CNRU - cu siguranță nu comunității românești.
Dacă ar fi să aruncăm o privire asupra membrilor CNRU am putea observa cu ușurință că o parte dintre aceștia au un background controversat, poate chiar asociat autorităților ucrainene sau unor interese care nu doresc soluționarea diplomatică a unor probleme sensibile, precum drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale. Observăm, între reprezentanții CNRU, persoane care, încă din anul 2018, au fost cercetate de autoritățile ucrainene din Cernăuți, care au demarat o amplă investigație referitoare la conducerea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”. Nu se știe exact cum s-au soluționat acele acțiuni și dacă „liniștea” care s-a pus pe acea anchetă are de-a face cu poziționarea de azi a celor vizați. (vezi https://www.rfi.ro/justitie-103958-perchezitii-la-sediul-centrului-cultural-roman-eudoxiu-hurmuzachi-din-cernauti)
Încă un element care ar putea conduce la ideea că acțiunile CNRU pot avea la bază un interes străin românilor este faptul că mesajele organizației sunt constant promovate de Mihai Lauruc, președintele Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România, unul dintre cei mai fervenți promotori ai intereselor Federației Ruse. Acum probabil lucrurile sunt din ce în ce mai clare... O parte din liderii CNRU au fost ținta descinderilor autorităților ucrainene, iar după acest moment nu am auzit nimic despre cum s-au finalizat anchetele, iar Mihai Lauruc este cel care promovează intens același discurs.
