Serviciile de informaţii britanice: Forţele ruse îşi concentrează ofensiva asupra Donbasului jpeg

Serviciile de informaţii britanice: Forţele ruse îşi concentrează ofensiva asupra Donbasului

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 4 aprilie 2022

Forţele ruse se reorganizează în prezent şi îşi concentrează ofensiva asupra regiunii Donbas, în estul Ucrainei, conform unui raport al serviciilor secrete britanice dat publicităţii luni, informează agerpres.ro.

Trupele ruse, între care mercenari ai companiei militare private Wagner, având legătură cu statul rus, sunt transferate în zonă, relevă informaţiile oferite de Ministerul Apărării britanic.

Atacurile Rusiei împotriva civililor nevinovaţi din Irpin şi Bucea, localităţi de la periferia Kievului, constituie o dovadă suplimentară că preşedintele rus Vladimir Putin şi armata sa "comit crime de război" în Ucraina, declarase anterior premierul britanic Boris Johnson.

Duminică, Ucraina a acuzat trupele ruse de "masacru" împotriva civililor în orăşelul Bucea, situat la 37 km nord-vest de Kiev, iar preşedintele Volodimir Zelenski a denunţat un "genocid" contra ucrainenilor, în timp ce Uniunea Europeană şi SUA au evocat suspiciuni de crime de război, acuzaţii respinse de Moscova, potrivit Reuters.

Autorităţile ucrainene au invitat anchetatori de la Curtea Penală Internaţională (CPI) să se deplaseze în localităţile de lângă Kiev, de unde au plecat trupele ruse, pentru a aduna dovezi privind posibile crime de război ruseşti, în special la Bucea.

Primarul din Bucea a declarat că trupele ruse au ucis 300 de localnici înainte de a se retrage, unii dintre care au fost executaţi cu mâinile legate şi cu un glonţ în ceafă. Imaginile cu trupuri împrăştiate pe străzile din Bucea au făcut duminică înconjurul lumii. Armata ucraineană a intrat în localitate însoţită de reporteri ai unor importante agenţii internaţionale de presă care au transmis cu promptitudine aceste imagini, ceea ce a suscitat un val de indignare pe plan internaţional.