parada Rusia

Separatiştii din mai multe regiuni ucrainene anunţă referendumuri pentru unirea cu Rusia

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 20 septembrie 2022

Separatiştii ruşi din republicile autoproclamate în regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk şi Herson au anunţat marţi că au programat timp de cinci zile, între 23 şi 27 septembrie, referendumuri pentru unirea cu Rusia. Ulterior, un anunţ similar a fost făcut şi în regiunea Zaporojie.

Separatiştii au cerut organizarea rapidă a consultărilor populare în contextul contraofensivei ucrainene, care a înregistrat progrese teritoriale semnificative, relatează Agerpres.

Rusia a justificat invazia în Ucraina, declanşată în februarie, inclusiv prin necesitatea "eliberării" Doneţkului şi Luganskului, cu populaţie rusofonă importantă. Înaintea începerii războiului, preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut independenţa faţă de Ucraina a celor două regiuni. Herson, regiune din sud care nu era menţionată iniţial, a fost de asemenea ocupată de armata rusă.

Secesioniştii au sugerat că anexarea de către Rusia a estului Ucrainei - cunoscut sub denumirea de Donbas - ar putea obliga Moscova să riposteze mai dur armatei ucrainene. Kremlinul nu a comentat deocamdată despre acest subiect.