Rusia a dislocat cel puţin un batalion de tancuri T 80 U în apropiere de graniţa cu Ucraina jpeg

Rusia a dislocat cel puţin un batalion de tancuri T-80 U în apropiere de graniţa cu Ucraina

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 10 noiembrie 2021

Rusia mută mai multe tancuri în apropiere de graniţa cu Ucraina, susţine publicaţia de informaţii şi apărare Janes, întărind, astfel, preocupările statelor occidentale cu privire la informaţiile din presă despre o posibilă masare a forţelor ruse la frontiera cu ţara vecină, scrie adevarul.ro.

Cel puţin un batalion de tancuri T-80U a fost dislocat la o gară din regiunea Voronej, susţine publicaţia britanică Janes. Tancurile par să se îndrepte către centrul de instrucţie Pogonovo, acelaşi în care au fost dislocate echipamente militare în primăvara acestui an, când statele occidentale au cerut Rusiei să se retragă de teama de a nu iniţia o invazie asupra teritoriului ucrainean.

Săptămâna trecută, Janes a transmis că a identificat dislocarea unor tancuri şi a artileriei autopropulsate din aceeaşi divizie rusească în regiunile Briansk şi Kursk, la graniţa nordică a Ucrainei. În tot acest timp, luptele dintre forţele armate ucrainene şi forţele separatiste susţinute de Rusia au continuat în estul ţării. Pe 9 noiembrie, biroul de presă al Ministerului Apărării din Ucraina a anunţat că separatiştii au deschis focul în Donbas, atacând poziţiile ucrainene de două ori. În weekendul trecut, pe 6 şi 7 noiembrie, OSCE SMM a anunţat că au fost înregistrate 839 de încălcări ale acordului de încetare a focului în Donbas.