Rama al IX-lea, defunctul rege al Thailandei, va fi incinerat după un an de doliu / VIDEO
Rama al IX-lea „cel Mare“, fostul rege al Thailandei, care a murit în urmă cu un an, după 70 de ani de domnie, va fi incinerat după 12 luni de doliu. Capitala Thailandei va avea parte de cele mai fastuoase funeralii din istoria sa.
Thailandezii îşi vor lua rămas-bun de la Bhumibol Adulyadej, care a trăit între 5 decembrie 1927 - 13 octombrie 2016 şi a fost cunoscut ca regele Rama al IX-lea începând din 9 iunie 1946. Ceremoniile funerare de miercuri au fost pregătite până în cel mai mic detaliu de către echipe imense de arhitecţi şi muncitori, informează Adevărul.
Corpul defunctului rege va fi ars într-un crematoriu de aur, care reprezintă un adevărat palat cu nouă turnuri. În valoare de 25 de milioane de euro, construcţia aduce aminte de muntele legendar Meru, considerat sacru în hinduism, budism şi jainism. Aproximativ 250.000 de persoane şi 30 de lideri străini vor asista la funeralii, care sunt prevăzute să dureze cinci ore.
Regele Rama al IX-lea, în 1960
Născut în Statele Unite şi educat în Elveţia, Bhumibol Adulyadej s-a întors în Thailanda după Al Doilea Război Mondial. Numele său înseamnă „putere incomparabilă“, iar în public era aclamat „cel Mare“. L-a succedat la tron pe fratele său, Ananda Mahidol, care a murit din cauza unei răni la cap provocate de o armă şi survenite în condiţii misterioase într-un dormitor al Palatului din Bangkok.
Actualul rege al Thailandei este Somdet Phra Boromma-orasathirat Chao Fa Maha Vajiralongkorn Sayammakutratchakuman, cunoscut ca Rama al X-lea, în vârstă de 65 de ani. Este al zecelea monarh al dinastiei Chakri.