Președintele filipinez, Rodrigo Duterte, promite că va demisiona dacă cineva îi demonstrează că Dumnezeu există jpeg

Președintele filipinez, Rodrigo Duterte, promite că va demisiona dacă cineva îi demonstrează că Dumnezeu există

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția

Președintele filipinez, Rodrigo Duterte, a promis că va demisiona dacă cineva îi va putea demonstra că Dumnezeu există, la numai două săptămâni după ce a stârnit furia opiniei publice pentru că a spus despre Dumnezeu că este „prost“.

Într-un discurs susținut vineri seară, Duterte a afirmat că are nevoie ca măcar o singură persoană să-i spună că a fost în Rai și că a vorbit cu Dumnezeu.

„Am nevoie de numai o persoană care să-mi spună... că există cu adevărat un Dumnezeu. Uite, am o fotografie. Am un selfie cu Dumnezeu“...  Din atâtea miliarde (de oameni), eu am nevoie de numai unul. Şi dacă există unul, doamnelor și domnilor, eu îmi voi anunța imediat demisia“, a spus președintele filipinez. 

Luna trecută, Rodrigo Duterte a fost intens criticat în Filipine, țară predominant catolică, după ce a ironizat logica lui Dumnezeu în povestea biblică de creare a lui Adam și a Evei. În vârstă de 73 de ani, președintele filipinez și-a apărat ulterior afirmațiile, spunând că este dreptul său să nu creadă în nicio religie. 

Nu este pentru prima dată când Rodrigo Duterte stârnește un astfel de scandal. În trecut, el a criticat dur Biserica Catolică din Filipine, unde mai mult de 80% din populație este catolică. El i-a acuzat pe preoți de corupție și abuzuri sexuale, declarându-se chiar el victimă a unor astfel de abuzuri pe vremea când era elev la o școală din Davao.