Președintele Cehiei a prezentat scuze pentru sprijinul acordat bombardamentelor NATO din 1999 contra Serbiei
Preşedintele ceh Milos Zeman a prezentat marţi scuze pentru sprijinul acordat bombardamentelor NATO din 1999 asupra Serbiei, transmite agerpres.ro.
''Aş dori să cer scuze naţiunii sârbe'', a declarat şeful statului ceh într-o întâlnire la Praga cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic, adăugând că acest sprijin a fost o traumă de care vrea să se elibereze prin prezentarea de scuze publice.
În 1999, pe când era prim-ministru al Republicii Cehe, Milos Zeman a susţinut loviturile aeriene aliate contra Serbiei. Bombardamentele NATO au început la scurt timp după ce Republica Cehă a devenit, în martie 1999, membră a Alianţei Nord-Atlantice.
Acţiunile NATO au grăbit încheierea războiului din Kosovo. În prezent încă există controverse asupra evaluării acelei misiuni, întrucât aceasta nu a fost acoperită de mandatul ONU.
În Cehia, preşedintele are un rol eminamente ceremonial, dar Milos Zeman este considerat un important lider de opinie. În timpul vizitei sale la Praga, Aleksandar Vucic are prevăzută o întâlnire şi cu premierul ceh Andrej Babis.