Poliţiştii nemţi au recuperat peste 1 500 de picturi confiscate de nazişti jpeg

Poliţiştii nemţi au recuperat peste 1.500 de picturi confiscate de nazişti

O colecţie de 1.500 de lucrări de artă, în valoare totală de peste un miliard de euro, confiscată de nazişti în anii 1930 şi 1940, a fost găsită de autorităţile germane în oraşul München, informează BBC.

Tezaurul identificat de oficialii nemţi include opere ale pictorilor Henri Matisse, Pablo Picasso, Pierre-Auguste Renoir şi Marc Chagall, potrivit informaţiilor prezentate de revista „Focus”, citată de BBC. Picturile descoperite au fost declarate ca fiind „degenerate” de către nazişti în anii 1930, aceştia forţând colecţionarii de artă evrei să le vândă la preţuri infime. De asemenea, jurnaliştii BBC afirmă că unele dintre picturi au fost furate de la proprietarii lor.

Tablourile au fost identificate din întâmplare de autorităţile germane la începutul anului 2011, atunci când îl investigau pentru evaziune fiscala pe Cornelius Gurlitt, în vârstă de 80 ani, fiul unui negustor important de artă din München. După ce au obţinut mandat de percheziţie, poliţiştii au găsit cele circa 1.500 de picturi, dispărute în timpul perioadei naziste.

Cornelius Gurlitt a recunoscut că vindea ocazional tablourile atunci când avea nevoie de bani. „Ne-am dus în apartament asteptându-ne să găsim câteva mii de euro nedeclarate. Am fost însă uimiţi de ce am găsit. De la podea şi până în tavan existau multe cutii de alimente. În spatele acestora am găsit tablourile în valoare de zeci şi sute de milioane de euro”, a declarat un oficial german pentru revista „Focus”. Cel puţin 200 de lucrări se află pe lista operelor de artă de patrimoniu care lipsesc.

În prezent, tablourile au fost mutate într-un depozit securizat din oraşul München. Valoarea totală a lucrărilor de artă recuperate a fost estimată de oficiali la peste un miliard de euro. Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA estimează că naziştii au confiscat în total aproximativ 16.000 de opere de artă, alte surse menţionand chiar 100.000 de lucrări.

Sursa:www.adevarul.ro