⬆
Piloţii ucraineni au ajuns în Polonia pentru a prelua avioanele de luptă donate. Europa trimite 70 de aeronave de luptă în Ucraina
📁 Istorie recentă
🗓️
1 martie 2022
Piloţi ucraineni au sosit în Polonia pentru a începe procesul de preluare a controlului avioanelor de luptă pe care se aşteaptă să le fie donate de ţări europene, a declarat un oficial guvernamental ucrainean, relatează adevarul.ro.
Potenţialul transfer de avioane mai vechi de fabricaţie rusă pentru a fi folosite în lupta împotriva forţelor ruse ar putea fi cel mai important moment de până acum într-un val de transferuri de arme promise în ultimele 24 de ore, care include mii de rachete antiblindată, mitraliere, artilerie şi alt echipament.
Nu este clar încă ce ţări donează avioanele, dar şeful de securitate al Uniunii Europene, Josep Borrell, a promis în weekend că UE va finanţa transferul avioanelor de luptă din mai multe ţări.