Oraşe pierdute, descoperite în Libia după moartea lui Gaddafi
O echipă de cercetători britanici au descoperit mai multe oraşe vechi pierdute în Sahara, deşertul din sud-vestul Libiei.
Datorită imaginilor surprinse de satelit, cercetatorii de la Universitatea din Leicester au descoperit peste o sută de structuri similare castelelor medievale şi mai multe "oraşe pierdute", informează The Toronto Sun.
Existenţa acestor aşezări a fost descoperită doar după ce revolta din ţara africană l-a înlăturat pe dictatorul Muammar Gaddafi de la putere. "Aşezările au rămas neremarcate şi neînregistrate în timpul regimului Gaddafi" a declarat coordonatorul cercetărilor, David Mattingly.
"Oraşele pierdute" au fost costruite de o civilizaţie antică, cunoscută sub numele de Garamantes, care era considerată a fi alcătuită din nomazi barbari. "De fapt, ei erau foarte civilizaţi. Trăiau în fortificaţii mari şi erau predominant fermieri în oaze. Statul era organizat în oraşe şi sate, aveau un limbaj scris şi beneficiau de tehnologie foarte avansată (...) Garamantes au fost pionieri în crearea oazelor şi deschiderea comerţului trans-saharian"", a mai spus Mattingly.
"Acesta este un nou început pentru studierea istoriei antice a Libiei şi reprezintă o şansă pentru libieni să studieze propria istorie, cenzurată şi suprimată atâta vreme" susţine profesorul britanic.
După The Toronto Sun