O poziție de neînțeles a domnului Kelemen Hunor față de Marea Unire jpeg

O poziție de neînțeles a domnului Kelemen Hunor față de Marea Unire

📁 Istorie recentă
Autor: Ionel Grigorescu

România se aproprie cu pași repezi de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, începutul anului viitor reprezentând, probabil, și debutul principalelor evenimente care se vor subsuma marii sărbători. Deși Departamentul Centenar se plimbă de la o autoritate publică la alta (în prezent fiind scos de sub răspunderea Secretariatului General al Guvernului și pasat la Ministerul Culturii), autoritățile ne asigură că lucrurile vor decurge normal, fiind pregătite suficiente fonduri pentru acțiunile pe care, probabil, numeroase asociații intenționează să le pună în practică. 

Cu toate acestea am văzut, recent, în spațiul public, că sunt persoane care se grăbesc să vorbească despre centenar și, din păcate nu despre cum anume să organizeze sau să se implice în marcarea acestui moment ci, culmea, despre cum să facă astfel încât această sărbătoare să nu fie o bucurie a românilor. 

  În urmă cu câteva zile, Kelemen Hunor, președintele UDMR, partid parlamentar și de multe ori asigurând și guvernarea României, răspunzând chiar de Ministerul Culturii, a abordat, din neant, subiectul Centenarului într-un ziar maghiar din Transilvania (Szabadsag) susținând nici mai mult nici mai puțin că, pentru maghiari, acest moment nu este unul de sărbătoare: „Românii trebuie sa accepte că noi nu vom putea și nici nu vrem să sărbătorim 2018” 

Nu înțelegem care este motivul pentru care la debutul lunii august 2017 președintele UDMR s-a gândit să abordeze acest subiect în interviul său, dar mai grav este că nu înțelegem de ce a proferat această jignire gratuit la adresa României și a poporului român. Datorită pozițiilor de fost ministrul al Culturii, din cea de secretar de stat în același minister sau, mai teribil, din cea de vicepremier măcar Kelemen Hunor trebuia să se abțină de la asemenea afirmații, care nu fac bine nimănui, în primul rând domniei sale care se consideră un om al culturii, tolerant, dornic să deschidă ușile către comunitatea românească. M-am gândit să înșirui mult mai multe argumente pentru care președintele UDMR nu ar fi trebuit să se lanseze în asemenea afirmații, prin minte trecându-mi câteva: 

  - UDMR, prin vocea lui Kelemen Hunor, este singura organizație minoritara din această țară care are un asemenea discurs ofensator la adresa actului Marii Uniri. Nu este deloc întâmplător faptul că același discurs ofensator și lipsit de respect îl are de ceva vreme și Budapesta, ministrul ungar de externe solicitând anul trecut corpului diplomatic ungar să nu ia parte la activitățile organizate de reprezentanțele diplomatice românești dedicate Marii Uniri. Și Viktor Orban, premierul Ungariei, considera atunci că ministrul ungar de externe a procedat corect. Mai mult, Lazăr Janos, șeful oficiului premierului Ungariei despre care se spune în Ungaria că deține o influență foarte mare pentru că este responsabil de activitatea unei părți a serviciilor de informații, a avut recent o poziție asemănătoare susținând, nici mai mult nici mai puțin, că Budapesta așteaptă scuze de la București pentru nedreptățile îndurate de Ungaria la Trianon (Tratatul de la Triaonon – momentul în care actul Marii Uniri a fost consfințit juridic). Iată și pe domnul Kelemen Hunor intrând, încă din anul 2017 în aceeași horă nebună împotriva Unirii împreună cu înalți demnitari ai statului ungar și oameni din servicii... Oare să fie apropierea din ce în ce mai mare a lui Kelemen Hunor de FIDESZ, partidul de suflet al lui Viktor Orban motivul poziției domniei sale? Oare să facă domnul Kelemen Hunor din ce în ce mai mult și mai direct, fără scrupule, jocul FIDESZ în România? Să facă jocul unor persoane puternice din Ungaria, care proslăvesc regimul horthist și faptul că unirea Transilvaniei cu România a reprezentat o traumă? Oare ce primește, la schimb, domnul Kelemen Hunor pentru asemenea poziții? Bani, putere, influență, medalii?.... 

  - Kelemen Hunor s-a născut în anul 1967 în România primind, la naștere cetățenia acestui stat; apoi a crescut în învățământul de stat românesc, absolvind în anul 1993 Universitatea de științe Agricole Cluj, devenind în 1998 profesor de filosofie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Așadar, născut, crescut și școlit în România și, mai mult, investit cu demnități publice în aceeași țară. Și atunci de ce această persoană susține că nu se poate bucura de unirea Transilvaniei cu România. Oare Kelemen Hunor nu a beneficiat în cei 50 de ani de viață, din plin, de toate avantajele de a fi cetățean român? În CV-ul domniei sale postat pe site-ul UDMR nu apare nicio referire măcar la urmarea unui curs de studii în Ungaria, nemaivorbind de profesarea în această țară. Și atunci de unde oare vine supărarea domniei sale pe actul Marii Uniri?! Președintele UDMR nu a trăit în scurta perioadă a Ungariei Mari, nu a luptat din poziția de cetățean ungar contra Armatei Române între 1916-1918, nici măcar în 1944... și atunci de unde această adversitate față de Marea Unire? Acesta este oare exemplul pe care îl acordă, din postura de președinte al UDMR, tuturor copiilor de naționalitate maghiara care acum, pe băncile școlii, învață istoria țarii în care trăiesc?...chiar dacă o învață, mai nou, în limba maghiară..... 

  - UDMR și, evident, președintele ei, beneficiază anual de fonduri substanțiale din partea statului român, fie că vorbim de cele distribuite prin Departamentul pentru Relații Interetnice, fie că sunt cele acordate în baza faptului că UDMR este și partid parlamentar. Mai multe evaluări apărute în anii anteriori spuneau că UDMR primește anual de la statul român undeva în jurul cifrei de 4 milioane de euro pentru a putea să își desfășoare în tihnă activitățile de promovare a culturii și tradiției maghiare. Un gest european și un efort important pe care locuitorii acestei țări (și români și maghiari, nemți, italieni, turci etc.) îl fac pentru a demonstra că în țara noastră există respect pentru minoritățile naționale...din păcate interviul domnului Kelemen Hunor nu poate fi caracterizat de respect la adresa României și a poporului român, din contră poate fi catalogat ca fiind unul jignitor, cu toate că funcționarea și activitatea UDMR și, implicit, și a domnului Kelemen Hunor se face pe banii României, în marea majoritate a granițelor consfințite la 1918! 

Și încă ceva...tot în același interviu acordat Szabadsag Kelemen Hunor susține că 1 decembrie 2018 va reprezenta un an plin cu declarații și activități antimaghiare, pentru că autoritățile nu au argumente economice care sa demonstreze dezvoltarea statului român în cei 100 de ani care s-au scurs de la Marea Unire. Poziția domniei sale în legătură cu dezvoltarea economică poate fi sau nu una adevărată, depinde la ce expectații ne raportăm, însă nu putem constata că UDMR, în cei 27 de ani de existență, cu sau fără Kelemen Hunor în frunte, nu a avut niciodată un program economic fiabil pentru România, pe care sa îl pună în aplicare din poziția de formațiune aflată la guvernare....în afara plăcuțelor bilingve, a manualelor speciale pentru limba română, a steagului secuiesc și a intervenției brutale în autonomia decizională a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș UDMR nu a gândit alte măsuri care sa ducă, cu adevărat, la dezvoltarea economica a României. Și atunci domnule Kelemen Hunor, putem spune fără să greșim că eventualul eșec al dezvoltării României vă aparține și dumneavoastră, în egala măsură, cu partidele românești...sau poate ca acest eșec servește intereselor de moment ale Ungariei și ale lui Viktor Orban, dornic să se impună, cu ajutorul Federației Ruse, ca principal actor economic în regiune? Probabil că până în decembrie 2018 Budapesta, cu sprijinul lui Kelemen Hunor, va mai ataca România de nenumărate ori și vom mai scrie alte și alte articole.....un lucru este însă sigur...în ultimii ani UDMR, condusă de Kelemen Hunor, și-a pierdut din echilibrul și arta negocierii care o caracteriza atunci când organizația era condusă de Marko Bela, având poziții din ce în ce mai radicale. Poziții care ar trebui să dea de gândit politicienilor români, indiferent că se cheamă Dragnea, Tăriceanu, Tudose sau Ludovic Orban atunci când se va pune, probabil pentru a mia oară, cooptarea UDMR la guvernare. Cu un asemenea președinte și o asemenea viziune față de viitorul României nu cred ca mai putem vorbi de UDMR în Guvernul României....poate în Guvernul Ungariei, mai degrabă.....