Nostradamus a prezis că Papa Benedict al XVI-lea va fi penultimul. Ce predicţie a făcut legat de ultimul
Marţi a început la Vatican conclavul în care se va alege noul Papă, următorul lider al celor 1, 2 miliarde de catolici din întreaga lume.
Dacă este să ne luăm după o previziune veche de 500 de ani, făcută de nimeni altul decât Nostradamus, viitorul Papă ar urma să fie ultimul din istorie, scrie NBC News.
Nostradamus, intrat în istorie graţie profeţiilor sale care par să fi prevestit izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial sau atacurile de la 11 septembrie, a făcut şi o profeţie legată de „penultimul Papă din istorie”. Aceasta pare să-l înfăţişeze pe nimeni altul decât Papa Benedict al XVI-lea.
„Penultimul Papă va fugi din Roma în luna decembrie, când o mare cometă va putea fi văzută pe cer în timpul zilei”, sună profeţia lui Nostradamus. Având în vedere diferenţa dintre calendarul iulian şi cel grigorian, Nostradamus s-ar fi putut referi la demisia lui Benedict al XVI-lea, care a fost anunţată pe 11 februarie 2013 şi a intrat în vigoare pe 28 februarie. Cât despre „marea cometă”, aceasta ar putea fi cometa ISON, care va putea fi văzută pe cer spre finalul lui 2013. În plus, trebuie precizat că Benedict este primul Papă care îşi dă demisia („va fugi din Roma”) după Grigore al XII-lea (în anul 1417, deci înainte de naşterea lui Nostradamus).
Dacă Papa Benedict al XVI-lea a fost, conform lui Nostradamus, „penultimul Papă”, asta înseamnă că noul Papă, care va fi ales de cei peste 200 de cardinali, va fi ultimul.
Mai mult decât atât, Nostradamus susţine că „ultimul Papă va duce la dispariţia oraşului Roma”.
Adepţii lui Nostradamus sunt de părere că succesorul lui Benedict al XVI-lea va fi într-adevăr ultimul Papă din istorie şi spun că alte simboluri care sugerează acest lucru sunt fulgerul care a lovit Bazilica Sf. Petru, după demisia fostului suveran pontif, sau ploaia de meteoriţi care s-a abătut asupra Terrei la scurt timp după anunţ. Alţii spun, însă, că ploaia de meteoriţi şi cometa sunt fenomene naturale şi nu au legătură cu demisia Papei sau distrugerea Romei şi că previziunile lui Nostradamus au fost interpretate greşit.
sursa:gandul.info