Mozaicurile creștine din Sfânta Sofia, acoperite în timpul rugăciunilor musulmane jpeg

Mozaicurile creștine din Sfânta Sofia, acoperite în timpul rugăciunilor musulmane

📁 Istoria Religiilor
Autor: Redacția
🗓️ 21 iulie 2020

Unele mozaicuri din catedrala Sfânta Sofia din Istanbul, reprezentând figuri creștine, vor fi acoperite cu draperii în timpul rugăciunilor musulmane, a anunțat purtătorul de cuvânt al președintelui turc, Ibrahim Kalin, pe măsură ce lucrările pentru pregătirea utilizării clădirii ca moschee continuă. 

Autoritățile au spus săptămâna trecută că mozaicurile vor fi ascunse fie cu draperii, fie cu lasere, cu ocazia primelor rugăciuni musulmane care vor avea loc vineri, 24 iulie, relatează Agerpres

La începutul acestei luni, printr-o decizie care a stârnit critici și îngrijorare la nivel internațional, președintele Tayyip Erdogan a anunțat că Sfânta Sofia va fi transformată în moschee, în urma unei hotărâri judecătorești care a decis că transformarea clădirii în muzeu în 1934 a fost ilegală. 

Purtătorul de cuvânt al președintelui turc a declarat că unele mozaicuri, reprezentându-i pe Maica Domnului și pe Arhanghelul Gabriel, care sunt poziționate în direcția Qiblei (Qibla este direcția către care se îndreaptă un musulman atunci când își face rugăciunea) vor fi acoperite cu draperii. El a spus că alte mozaicuri, care îi reprezintă pe Iisus și alte figuri creștine, nu reprezintă un obstacol pentru rugăciunile musulmane, deoarece acestea nu sunt situate în direcția Qiblei. Oficialul turc nu a precizat însă dacă acestea vor rămâne permanent neacoperite.

În afara rugăciunilor, fostul lăcaș de cult creștin și muzeu va fi deschis tuturor vizitatorilor și turiștilor, iar toate mozaicurile vor fi descoperite, au informat autoritățile din Turcia.