Mormânt celtic, vechi de 2500 de ani, descoperit în Franța
În Franța, arheologii au descoperit un mormânt vechi de 2500 de ani. Aparținând unei căpetenii celte, mormântul somptuos i-a surprins pe specialiști prin inventarul funerar bogat și carul de război aflat înăuntru, anunță LiveScience.
Mormântul princiar, descoperit într-un tumul funerar, avea un inventar îmbelșugat incluzând obiecte ceramice impresionante și un vas de băut cu margini de aur. Vasul gigant, decorat cu imagini ale zeului grec al vinului, este mai mult ca sigur opera unor artiști greci sau etrusci. Mormântul datează din secolul V î.Hr.
Potrivit lui Dominique Garcia, președintele INRAP (Institutul Național pentru Cercetări Arheologice Preventive), această descoperire este „o dovadă a schimburilor dintre zona Mediteranei și celți”.
Deși orașele-stat grecești erau strâns grupate în zona Egeei în secolele VI-V î.Hr., influența lor economică a cuprins întregul bazin mediteranean. În epoca lor de aur, cetățile grecești și etrusce aveau colonii pe toate coastele Mării Mediterane, din sudul peninsulei Iberice și până în Marea Neagră. Unul din cele mai importante centre comerciale din regiune era Massilia (Marsilia de azi);negustori din Est veneau în zonă în căutare de sclavi, metale și chihlimbar, aducând cu ei produse grecești sau etrusce, apreciate de liderii locali.
Locul în care a fost descoperit mormântul celt, în satul Lavau, la sud de Paris, este un cunoscut loc de înmormântare antic. Există aici morminte ce datează încă din anul 1300 î.Hr. Mormântul descoperit atunci face parte dintr-un set de patru tumuli funerari grupați la un loc, datând din secolul V î.Hr.
Credit:Copyright Denis Gliksman/Inrap
În interior, arheologii au descoperit rămășițele unei căpetenii depuse în carul său de luptă, alături de un ulcior din bronz, mai multe obiete ceramice și un cuțit în teacă. Ulciorul, acoperit cu aur la bază și la margini și având un metru în diametru, este cel mai spectaculos obiect descoperit;acesta este, spun specialiștii, de origine grecească sau etruscă.