Monumente antice din Palmyra, distruse de Statul Islamic
Militanții statului islamic au început distrugerea siturilor istorice din orașul sirian Palmyra. Două mausolee, inclusiv unul care aparținea unui descendent al profetului Mohamed, au fost detonate, anunță Daily Mail.
Militanții au cucerit orașul în data de 21 mai. Încă de atunci au existat temeri că vor distruge ruinele greco-romane din Palmyra, care se numără printre cele mai bine conservate din lume, așa cum au făcut-o și în alte orașe ocupate.
S-a dovedit că aceste temeri nu erau lipsite de temei:încă de săptămâna trecută militanții au început să plaseze mine în apropierea unor monumente, iar ieri au detonat două morminte. Potrivit lui Maamoun Abdulkarim, responsabilul sirian cu patrimoniul antic, militanții Statului Islamic au distrus mormintele lui Mohammed bin Ali, descendent al unui văr de-ai profetului, și Nizar Abu Bahaaeddine, lider religios local, în urmă cu trei zile. Teroriștii susțin că aceste monumente nu fac altceva decât să-i distragă pe credincioși de la venerarea lui Allah.
Mormântul lui Abu Bahaaeddine, aflat în apropierea ruinelor greco-romane din Palmyra, are o vechime de peste 500 de ani.
In total, Statul Islamic a distrus cel puțin 50 de mausolee vechi de 100 sau 200 de ani în regiunile pe care le controlează în Siria.