Misterul faraonului din muzeu: de ce se mişcă singură o statuie veche de 5 000 de ani? jpeg

Misterul faraonului din muzeu: de ce se mişcă singură o statuie veche de 5.000 de ani?

O statuie egipteană antică pare să se deplaseze de una singură, spre uimirea oamenilor de ştiinţă şi a curatorului muzeului în care se găseşte. „Într-o zi, am observat că statuia s-a întors cu spatele”, a declarat Campbell Price, curatorul muzeului, pentru ziarul Manchester Evening News. „Mi s-a părut foarte ciudat, pentru că statuia se găseşte într-o vitrină, iar eu sunt singura persoană care are cheia”, a mai spus Price.

„Am întors-o la loc, dar în ziua următoare statuia s-a întors din nou”, a spus Price. „Am decis să instalăm o cameră video care a realizat o filmare timelapse, şi deşi nu se poate observa cu ochiul liber, filmarea arată clar cum se roteşte”, a explicat reprezentantul muzeului.

Statuia ce măsoară 25 de centimetri în înălţime a fost achiziţionată de muzeu în 1933. Filmarea arată cum statuia se întoarce în sensul invers acelor de ceasornic în timpul zilei, însă totodată rămâne nemişcată în timpul nopţii.

Faptul că mişcarea are loc doar în timpul zilei îl face pe fizicianul britanic Brian Cox să creadă că deplasarea statuii se datorează vibraţiei create de paşii vizitatorilor. „Brian crede că este vorba despre «fricţiune diferenţială», fenomen ce apare deoarece două suprafeţe – piatra statuii şi sticla pe care este situată – vibrează subtil, făcând ca statuia să se învârstă”, a declarat Price.

„Cu toate acestea, statuia s-a aflat pe aceste suprafeţe dintotdeauna, şi nu s-a mai mutat până acum. Şi de ce s-ar învârti într-un cerc perfect?”, s-a întrebat Price.

Pe blogul său, Price speculează că „statuia a fost realizată din steatit şi apoi arsă, ceea ce ar putea sugera că acum este vulnerabilă la forţe magnetice”.

În mod ciudat, statuia se învârte 180 de grade, întorcându-se cu faţa în spate, însă apoi nu se mai mişcă. Asta i-a făcut pe unii observatori să se întrebe dacă statuia se învârte pentru a arăta vizitatorilor inscripţia de pe spatele său, ce solicită ofrande „compuse din pâine, bere, vite şi vânat”.

Niciuna dintre explicaţiile propuse nu-l satisface pe Price. „Ar fi grozav dacă un om ar putea rezolva acest mister”, a mai declarat Price.

Rezolvarea ar putea veni de la Paul Doherty, cercetător în cadrul Exploratorium din San Francisco. Expertul crede că mişcarea statuii nu este provocată de vreo forţă supranaturală, ci de ceva banal:frecarea vibraţională în trepte (stick-slip), supranumită şi vibraţie stick-slip.

Doherty afirmă că orice vibraţie, indiferent cât de mică, a etajerei de sticlă pe care se găseşte statuia, „face ca sticla să mute statuia în aceeaşi direcţie”, provocând întoarcerea acesteia. Doherty oferă un exemplu din viaţa de zi cu zi pentru a explica acest fenomen:vibraţia unui blender în bucătărie poate face ca o cană aflată pe acelaşi blat să se deplaseze.

Cu toate acestea, de ce s-ar opri statuia din învârtit după 190 de grade? Doherty crede că statuia se opreşte în acest moment deoarece are greutatea distribuită asimetric:„o parte a statuii are mai multă greutate decât cealaltă parte”. Astfel, după ce se învârte, partea de jos a statuii ajunge într-o poziţie mai stabilă şi încetează să se mai deplaseze.

Dincolo de paşii vizitatorilor, alte surse ale vibraţiei „ar putea fi un tren sau un tramvai care trece prin apropiere în timpul zilei”, a mai spus Doherty.

Sursa:www.descopera.ro