Misterul degetului lui Yeti a fost elucidat jpeg

Misterul degetului lui Yeti a fost elucidat

Oamenii de ştiinţă de la grădina zoologică din Edinburgh au rezolvat misterul aşa-zisului deget al lui Yeti, luat dintr-o mânăstire din Nepal acum o jumătate de secol.

Rămăşiţele mumificate au fost păstrate în muzeul instituţiei Royal College of Surgeons din Londra, din anul 1950, iaracum au fost readuse la lumină cu ocazia unui inventar.

O analiză ADN, efectuată de dr. Rob Ogden, expert de la grădina zoologică din Edinburgh, a relevat adevăratele origini ale degetului.

Conform lui Ogden, testele au dovedit că osul este uman.

"Ne aşteptam ca degetul să-i fi aparţinut unui om, deci nu a fost o surpriză. Totuşi, am fost uşor dezamăgitor faptul că nu am descoperit nimic nou", a declarat Ogden.

Yeti, cunoscut şi ca "Omul zăpezilor", este un gigant legendar, o creatură care ar locui în regiunea Himalayană din Nepal şi Tibet.

În ciuda lipsei de dovezi ale existenţei sale, mitul lui Yeti a supravieţuit de-a lungul timpului în Nepal, iarîn secolul al XIX-lea a ajuns şi în vest.

Degetul, despre care se credea că i-a aparţinut unui Yeti a fost luat de la o mânăstire din Nepal, de un explorator american, în anii 1950, iarîn locul său a fost pus un alt deget uman mumificat.

Apoi, "degetul de yeti" a fost scos din India, cu ajutorul actorului James Stewart, care a ascuns artefactul în geanta cu lenjerie intimă a soţiei sale.

Primatologul Ian Redmond a mărturisit că "din ceea ce ştim până acum despre yeti, m-aş aştepta ca un deget al său să fie mult mai robust şi mai lung, chiar cu ceva păr pe el".