Ministrul britanic al Apărării: O intervenţie militară NATO, extrem de improbabilă în cazul unei invazii ruse în Ucraina
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a declarat că este 'extrem de improbabil' ca Londra şi aliaţii săi să intervină militar în cazul unei invazii ruse în Ucraina, relatează agerpres.ro.
Ucraina 'nu este membru NATO, aşadar este extrem de improbabil ca cineva să trimită trupe în Ucraina împotriva Rusiei', a afirmat ministrul, într-un interviu video difuzat pe site-ul săptămânalului britanic The Spectator.
'Nu ar trebui să-i lăsăm pe oameni să creadă că o vom face. Ucrainenii sunt perfect conştienţi de acest lucru', a adăugat el, în contextul în care preşedintele american Joe Biden a respins deja în acest stadiu o opţiune militară.
În schimb, 'există cu certitudine sancţiuni economice profunde, serioase şi durabile ce ar putea fi luate', a subliniat Wallace.
Într-o discuţie telefonică vineri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, premierul britanic Boris Johnson a afirmat că Londra va utiliza 'toate puterile sale diplomatice şi economice' pentru a împiedica orice 'agresiune rusă' împotriva Ucrainei, a comunicat Downing Street.
Potrivit lui Ben Wallace, 'consolidarea militară rusă are un obiectiv precis. 'Nu suntem siguri că el (preşedintele rus Vladimir Putin) a luat o decizie, însă toate acţiunile sale şi pregătirile militare merg în această direcţie (...), cred că ar trebui să fim toţi îngrijoraţi', a mai spus ministrul britanic.