Locul marilor decizii din Valahia: Palatul Voievodal

Curtea Domnească, astăzi Muzeul „Palatul Voievodal-Curtea Veche”, a polarizat timp de trei secole şi jumătate întreaga viaţă politică, socială, economică şi culturală a Bucureştilor. Ridicată în mai multe etape istorice, ea va deveni, după 1660, capitală unică a Ţării Româneşti.

În anul 1906, cu ocazia unei expoziţii desfăşurate la Bucureşti, printre obiectele aduse din toată ţara a fost descoperit un hrisov scris pe pergament, fără sigiliu, dar cu un şnur din mătase roşie şi albastră. S-a constatat că documentul fusese emis la 20 septembrie 1459 din cancelaria lui Vlad Ţepeş, prin el întărindu-se stăpânirea unor mici boieri în satul Ponor din nordul Olteniei. Valoarea actului cu pricina e dată însă de menţiunea că a fost scris în, , cetatea Bucureşti”. 

Cetatea lui Vlad Ţepeş,  pe ruinele unei alte cetăţi

 Locul unde era localizată cetatea lui Vlad Ţepeş a stârnit numeroase controverse pe parcursul timpului. Acestea au luat sfârşit în urma cercetărilor arheologice desfăşurate între anii 1967-1973, care au scos la iveală un şir de cetăţi ale Bucureştilor. Practic, au fost descoperite nu numai Cetatea lui Vlad Ţepeş, dar şi o construcţie anterioară acesteia, ridicată cu un secol înainte. Peste ruinele acestei construcţii a ridicat Vlad Ţepeş o nouă cetate, în anii 1458-1459, cu ajutorul meşterilor braşoveni, şi din această cetate a emis documentul din septembrie 1459. Noua reşedinţă domnească a lui Vlad Ţepeş avea o formă dreptunghiulară şi era realizată din bolovani de râu şi mortar, se prezenta ca o construcţie cu subsoluri mult înălţate, cu parter dotat cu încăperi pe toate cele patru laturi, şi curte interioară.  

Brâncoveanu modernizează 

Secolul al XVI-lea a reprezentat prima afirmare a Curţii Domneşti din Bucureşti. Deşi a avut o domnie agitată, Mircea Ciobanul (1545-1552;1553-1554;1557-1559) a amenajat un nou Palat Domnesc, în condiţiile în care a renunţat complet la planul cetăţii lui Vlad Ţepeş. Practic, întreaga suprafaţă a vechii cetăţi a dobândit o nouă compartimentare. Pivniţa era de formă dreptunghiulară, împărţită în patru nave, acoperite cu bolţi semicirculare sprijinite pe arce dublouri, care se descarcă pe stâlpi cruciformi. În apropierea noului Palat Domnesc, Mircea Ciobanul a ridicat un lăcaş religios – actuala biserică având hramul Buna Vestire.   

Deşi sub Matei Basarab, Grigore Ghica, Gheorghe Duca şi Şerban Cantacuzino, Curtea Domnească din Bucureşti a cunoscut o serie de intervenţii sub forma unor reparaţii şi adăugiri de clădiri noi, nimic din toate acestea nu a egalat procesul de remodelare a Palatului din timpul lui Constantin Brâncoveanu. A fost adăugat un nou etaj, iar sala tronului, aflată în imediata vecinătate a loggiei, a dobândit o suprafaţă de 300 m². Din nefericire s-au păstrat puţine vestigii din această încăpere istorică. Tot din porunca lui Brâncoveanu, spaţiul dintre faţada edificiului impunător şi albia Dâmboviţei a fost amenajat cu terase şi grădini.

După mazilirea şi uciderea lui Constantin Brâncoveanu, la 15 august 1714, în faţa sultanului Ahmed al II-lea, a urcat în tronul ţării pentru doi ani Ştefan Cantacuzino, cel care urzise împotriva marelui domn. Singura lui contribuţie la Curtea Domnească este ridicarea unui palat pentru soţia sa, Doamna Păuna, palat ce a supravieţuit până în zilele noastre.  

O dată cu instalarea domniilor fanariote, 1716-1822, Curtea Domnească a decăzut treptat, ajungând spre sfârşitul secolului al XVIII-lea o ruină. În 1798, Constantin vodă Hangerli porunceşte să se vândă la mezat ruinele de la Curtea Veche. Licitaţia a continuat până în noiembrie 1798, când a fost vândută toată Curtea Veche, cu excepţia terenului Bisericii Buna Vestire.