Tensiuni diplomatice fără precedent între SUA și China  Consulatul chinez din Houston și cel american din Chengdu au fost închise forțat jpeg

LIVE, ora 12.00, dezbatere „Historia”: Lumea fărâmițată sub șocul pandemiei

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 17 iulie 2020

Sperațele în încetinirea răspândirii virusului după un prim val care a cuprins tot globul se spulberă pe măsură ce rata apariției de noi cazuri a început din nou să crească dramatic în multe țări, Statele Unite fiind una dintre ele. Este evident că lumea nu va mai fi la fel și ordinea mondială suferă transformări sub ochii noștri.

Rivalitatea SUA-China devine principalul fenomen global, în timp ce puterile regionale se lansează în competiția pentru putere și influență în cele mai sensibile zone ale planetei. Lumea pare tot mai scindată și mai fărâmițată sub șocul pandemiei, se deschid falii între aliați, se nasc noi grupări de interese, într-o realitate din ce în ce mai haotică. La ce să ne așteptăm în lumea de mâine?

Discutăm despre marile provocări ale momentului, la „Dezbaterile Historia”, în direct pe Adevărul Live, fb Historia și Adevărul, începând cu ora 12.00, împreună cu Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și cu gen. (r) Alexandru Grumaz, într-o emisiune moderată de Ion M.Ioniță, redactor-șef Historia.