Lituania consideră că un eşec în oprirea agresiunii declanşate de Putin în Ucraina „ar duce la al Treilea Război Mondial” jpeg

Lituania consideră că un eşec în oprirea agresiunii declanşate de Putin în Ucraina „ar duce la al Treilea Război Mondial”

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 8 martie 2022

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, l-a atenţionat luni pe secretarul american de stat Antony Blinken că un eşec în oprirea agresiunii declanşate de preşedintele rus Vladimir Putin în Ucraina ar duce la un conflict global, relatează Reuters, citat de adevarul.ro.

Nauseda a spus, adresându-se şefului diplomaţiei americane, care a început o vizită în statele baltice, că Putin nu se va opri în Ucraina. Astfel, pentru a evita un Al Treilea Război Mondial, Ucraina „ trebuie ajutată prin toate mijloacele”. „Alegerea este în mâinile noastre”, a declarat el.

Lituania, stat membru al NATO, a trimis ajutor militar în Ucraina şi a primit un număr redus de refugiaţi ucraineni. După întrevederea cu Nauseda, Blinken are programate discuţii şi cu ministrul de externe şi cu premierul Lituaniei. Anterior, secretarul de stat al SUA le-a spus angajaţilor de la ambasada americană de la Vilnius că invazia rusă din Ucraina a schimbat principiile de bază concepute să menţină pacea între naţiuni. Ţările din NATO şi-au sporit prezenţa în statele baltice în ultimele săptămâni, iar numărul trupelor şi al echipamentelor continuă să crească, au anunţat decidenţi politici.