La Cetatea Histria se va construi un teatru antic jpeg

La Cetatea Histria se va construi un teatru antic

📁 Patrimoniu
Autor: Readactia
🗓️ 2 iulie 2012

Ministerul Culturii va aloca fonduri pentru construcția unui teatru antic la Cetatea Histria din județul Constanța. Ideea este mai veche, însă noul ministru al Culturii, constănțeanul Puiu Hașotti, a promis că până la finele mandatului lui investiția va fi gata.

Teatrul antic va fi amplasat la o distanță de 400 de metri de cetate și va avea o suprafață de 4.500 mp. Investiția se ridică la 1.200.000 de euro.

Construcția, ce va avea o capacitate de 800 de locuri, va fi realizată sub formă semicirculară.

Terenul pe care se va ridica teatrul antic a fost trecut în administrarea Ministerului Culturii, urmând să fie elaborată o hotărâre de Guvern în acest sens.

Primul oraş din România

Cetatea Histria

image

Prima colonie grecească de la Pontul Euxin se întinde pe 67 de hectare. Ea a fost întemeiată la mijlocul secolului VII î. Hr. de coloniști veniți din Milet. În decursul celor peste 1.300 de ani de locuire neîntreruptă, oraşul construit pe ţărmul actualului Sinoe a fost apărat de 5 ziduri de incintă succesive, corespunzând marilor etape istorice traversate de-a lungul existenţei sale. În 1914, marele arheolog Vasile Pârvan a început cercetarea străvechii aşezări.