Istoricul Ion Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române
Academia Română și-a ales azi, 5 aprilie 2018, în Adunarea Generală, președintele. Acesta este acad. Ioan-Aurel Pop, care a obținut 86 de voturi. Pe locul al doilea s-a situat acad. Victor Voicu, cu 56 de voturi.
Mandatul de președinte al Academiei Române are o durată de patru ani, iar un membru titular poate deține această funcție de două ori.
Președintele își va prelua prerogativele după 15 zile de la data alegerilor.
Vineri, 20 aprilie 2018, vor avea loc alegerile pentru celelalte funcții din Biroul de Prezidiu: patru vicepreședinți și un secretar general.
S-a născut în satul Sântioana, județul Cluj, a absolvit Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov și a urmat cursurile Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, pe care le-a încheiat ca șef de promoție. În 1989 și-a susținut teza de doctorat intitulată „Adunările cneziale din Transilvania în secolele XIV-XVI“.
A desfășurat o bogată activitate didactică: asistent, lector, conferențiar; din 1996, este profesor la Departamentul de istorie medievală, premodernă și istoria artei a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar din 2012 este rector al acestei universități. Profesor invitat la Universitatea din Pittsburgh, S.U.A. (1991-1992), INALCO din Paris (1998), Universitatea din Trento (2001) și Universitatea Ca’ Foscari din Veneția (2003-2008).
În perioada 1994-1995 a fost directorul Centrului Cultural Român din New York, iar între 2003 și 2007 directorul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția.
În data de 29 noiembrie 2001, Academia Română l-a ales membru corespondent, iar la 30 martie 2010 membru titular în cadrul Secției de științe istorice și arheologie. Trei ani mai târziu a rostit Discursul de recepție „Semnificația istorică a unor nume: român și România“.
Din 1990 este membru al Comisiei de istorie a relațiilor internaționale din cadrul Comitetului Internațional de Științe Istorice (Milano), iar din 1999, membru corespondent al Academiei de Științe, Litere și Arte (Paris); membru al Institutului pentru Întâlniri Internaționale din Gorizia din 2005; membru al Ateneo Veneto, din 2005; membru în Comitetul științific al Institutului pentru cercetări de istorie socială şi religioasă din Vicenza, Italia, din 2006; membru al Academiei Europene de Științe și Artă (Salzburg), din 2013; membru al International and Adult Continuing Education (IACE) Hall of Fame, din 2013; membru în Colegiul Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (2013); membru de Onoare al Academiei de Științe a Moldovei (2015); membru titular al Accademia Nazionale Virgiliana din Mantova (2015).
Membru în numeroase colegii și consilii de redacție: director, din 1994, al Revistei „Transylvanian Review” a Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române (cotată Thomson Reuters – ISI); membru în colectivul de redacție al revistei „Promemoria”, revista institutului de istorie socială; președinte al colectivului de redacție al revistei „Articles. Creative Research and Art”, Haifa, Israel; membru în colegiul editorial al Revistei de Politica Științei și Scientometrie; Membru în Consiliul științific al „Magazin istoric”; membru în colegiul de redacție al revistei „Memoriile Secției de Științe Istorice și Arheologie”; membru în colegiul de redacție al revistei „Academica” a Academiei Române; membru în colegiul de redacție al revistei „Zagreb”; membru al Comitetului Științific de Onoare al Colecției „Corpus membranarum Capuanarum”, publicată de Edizioni Scientifiche Italiane şi Edizioni Palladio; membru în comitetul de onoare permanent al Anuarului Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția; membru în consiliul științific al Anuarului Arhivelor Mureșene; membru în colegiul de redacție al revistei „Akademos”.
Autor a peste 50 de cărți, ediții de izvoare istorice, tratate și manuale universitare, volume îngrijite și a peste 300 de studii, articole, recenzii, dări de seamă, cronici în volume separate, reviste de specialitate și publicații de cultură.
Din mulțimea volumelor de autor amintim Instituții medievale românești: Adunările cneziale și nobiliare (boierești) din Transilvania în secolele XIV–XVI (1991); Românii și maghiarii în secolele IX–XIV: Geneza statului medieval în Transilvania (ed. I, 1996, ed. II, 2003; Istoria Transilvaniei medievale: De la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul (1997); Geneza medievală a națiunilor moderne (secolele XIII–XVI) (1998); Națiunea română medievală: Solidarități etnice românești în secolele XIII–XVI (1998); Românii și România: O scurtă istorie (1998; tradusă în engleză, italiană, germană și spaniolă); Istoria, adevărul și miturile (2002); Contribuții la istoria culturii românești (2003); Istoria românilor (2010); Biserică, societate și cultură în Transilvania secolului al XVI-lea. Între acceptare și excludere (2012); „De manibus Vallacorum scismaticorum…” Romanians and Power in the Mediaeval Kingdom of Hungary (The Thirteenth and Fourteenth Centuries) (2013); Cultural Diffusion and Religious Reformation in Sixteenth-Century Transylvania. How the Jesuits Dealt with the Orthodox and Catholic Ideas (2014).
Coautor la sintezele: A History of Romania (1995, 1996, 1997); Istoria României: Transilvania (vol. I, 1997) și unul dintre coordonatorii lucrărilor: O istorie a românilor (1998, apărută în mai multe limbi); Istoria Transilvaniei (3 vol., 2003–2008; tradusă în engleză); Istoria României: Compendiu (2004, 2007; tradusă în engleză).
Vorbitor de franceză, engleză, italiană, germană și maghiară.
A fost distins cu Premiul George Barițiu al Academiei Române (1991), Premiul de excelență al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni (2011) și Premiul Media de Excelență, din partea ziarului „Gazeta de Cluj” (2011).
De asemenea, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler din partea Președintelui Românei (2010), Ordinul de Onoare din partea Președintelui Republicii Moldova (2010), Medalia „Crucea Transilvană” din partea Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului (2014), Comandor al Ordinului Militar de România (2014), Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2015), Medalia „Crucea Şaguniană pentru laici” din partea Mitropoliei Ardealului (2015), Diploma „Meritul Academic” din partea Academiei Române (2015), Medalia „Crucea Nordului pentru mireni” din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord (2016), Ordinul „Palmes Academiques” în grad de Cavaler din partea Republicii Franceze (2016) și Ordinul “Steaua Italiei”, în grad de Comandor din partea Republicii Italiene (2016).