Împlinirea a 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu, celebrată la TVR 2
În 20 mai 2014, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu-personalitatea care, timp de mai bine de jumătate de secol, şi-a dedicat viaţa unei politici în care morala şi onoarea să fie atributele principale. Pentru a marca împlinirea centenarului, TVR 2 a programat trei documentare speciale dedicate vieţii, activităţii şi personalităţii sale.
Aşadar, marţi, 20 mai, de la ora 14.00 puteţi urmări Istorii încâlcite:Atentat împotriva Seniorului Documentarul realizat de Toma Roman jr. şi Radu Găină abordează un subiect mai puţin cunoscut, contextul tulbure din vara anului 1990, când a avut loc şi o încercare de atentat împotriva Seniorului.
De la ora 15.00 – Sub titlul Memorialul Durerii, TVR 2 aduce documentarul Un destin – Corneliu Coposu, realizat de Lucia Hossu Longin. Filmul este un portret al omului Corneliu Coposu până în momentul 1990. Sunt incluse aici începutul carierei în umbra lui Iuliu Maniu, detenţia şi privaţiunile care i-au urmat, până imediat după Revoluţia din Decembrie 1989.
Tot la Memorialul Durerii, de la ora 21.10 – este programat documentarul Unde este iubire este și măreție:Centenar Corneliu Coposu. Realizatoarea Lucia Hossu Longin aduce, de această dată, mărturii care îl prezintă publicului pe omul politic Corneliu Coposu, preşedintele renăscutului Partid Naţional Ţărănesc. Gabriel Ţepelea, Nicolae Cerveni, Mircea Ciumara, Constantin Ticu Dumitrescu şi Ion Diaconescu vorbesc despre lupta lui Corneliu Coposu pentru instaurarea unei democraţii reale, despre recunoaşterea internaţională a meritelor sale prin decernarea Legiunii de Onoare, precum şi despre grandiosul spectacol de la moartea sa, când Bucureştiul a fost blocat de uriaşul cortegiu de oameni veniţi de pretutindeni să venereze personalitatea marelui dispărut.