Imagini cu obiectivele turistice ale României, din 39 de oraşe mari, pe Google Maps jpeg

Imagini cu obiectivele turistice ale României, din 39 de oraşe mari, pe Google Maps

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 17 iulie 2012

Imagini cu obiectivele turistice ale României, din 39 de oraşe mari, vor fi disponibile în Street View pe Google Maps, la capătul unui proiect lansat luni la Ateneul Român din Capitală, în cadrul căruia vor fi parcurşi 40.000 de kilometri în ţară, cu un automobil şi o bicicletă.

Reprezentanţii Google au anunţat acest proiect luni în faţa Ateneului Român, pe treptele căruia a fost plasată o hartă mare a României, cu imagini ale unor obiective celebre ca Peleşul, Branul şi Voroneţul.

Proiectul a fost prezentat de Dan Bulucea, Country Manager Google România, la conferinţă fiind invitaţi şi directorul Filarmonicii "George Enescu", Andrei Dimitriu, sediul acesteia fiind primul obiectiv inclus în proiect, secretarul de stat responsabil de patrimoniu din Ministerul Culturii-Sergiu Nistor-şi şeful Serviciului de turism din cadrul Primăriei Capitalei, Mihai Guţanu.

Parcul Naţional Retezat, centrul istoric al Sighişoarei, bisericile de lemn din Maramureş, mănăstirile din Moldova, satele cu biserici fortificate din Transilvania, Castelul Peleş, Cheile Bicazului şi multe altele vor fi reflectate în imagini pe Google Maps.

Astfel, acoperirea Street View în România se extinde cu încă 39 de oraşe, printre care Craiova, Focşani, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Galaţi, Deva, Hunedoara, Sfântu Gheorghe, Zalău.

Ministerul Culturii va oferi, la solicitarea Google, sprijin pentru acest proiect prin punerea la dispoziţie a unor informaţii despre obiectivele vizate, fie că sunt sau nu monumente istorice, a explicat pentru MEDIAFAX Sergiu Nistor. El a mai precizat că echipa Google va surprinde imagini panoramice şi din sate de pe traseu sau din zona celor 39 de oraşe incluse, care pot fi la fel de importante.

"Noi îi salutăm. Salutăm proiectul absolut sincer", a spus Nistor, menţionând că în programul de guvernare este prevăzută elaborarea unui program naţional de educare şi formare pentru patrimoniu. "Recunosc că mi-ar fi plăcut ca educarea şi formarea să fie aşa cam cum vorbim, adică mai personalizate, dar nu se mai poate", a mai spus secretarul de stat.

În parcul din faţa Ateneului au fost prezentate şi vehiculele cu ajutorul cărora vor fi parcurşi cei 40.000 de kilometri pentru fotografierea obiectivelor de pe traseu pentru serviciul Street View din Google Maps:unul din automobilele Street View şi Google trike-un vehicul cu pedale pe trei roţi, prevăzut cu o cameră foto, care poate colecta imagini din locuri inaccesibile maşinilor, cum ar fi zonele pietonale sau pieţele publice.

Colectarea de imagini cu Google trike este o premieră în România, în timp ce automobilele au mai fost folosite, la lansarea serviciului Street View pe plan local, în 2010. Românii pot urmări zonele în care se deplasează automobilele Street View pe pagina google.ro/streetview. Imaginile adunate de Google trike vor fi prelucrate şi îmbinate cu grijă, proces care poate dura câteva luni de zile.

Google trike a fotografiat până în prezent locuri din întreaga lume, ca Stonehenge din Marea Britanie, oraşul Pompei din Italia, Versailles din Franţa şi Legoland din California, care pot fi vizualizate în Street View.

Iniţial, Street View a acoperit opt oraşe mari din România, printre care Bucureşti, Arad, Oradea, Braşov, Timişoara, Cluj, Sibiu şi Constanţa, principalele staţiuni de schi de pe Valea Prahovei şi cele de pe litoralul Mării Negre, fiind parcurşi atunci 6.000 de kilometri.

Street View a fost primul serviciu localizat introdus, în decembrie 2010, după deschiderea biroului Google din România, în noiembrie 2010.

Google este invitat de parteneri din întreaga lume pentru a fotografia şi include un obiectiv în Street View, pentru a contribui la atragerea mai multor vizitatori. De exemplu, în 2010, în Italia, directorul general al Ministerului Culturii Mario Resca a declarat că, după adăugarea oraşului antic Pompei pe Street View, numărul turiştilor a crescut cu 25% pe an.

În iunie 2012, Street View era disponibil în 40 de ţări şi respectiv 3.000 de oraşe.

Street View a demarat sub forma unui proiect 20% (inginerii Google pot folosi 20% din timpul lor pentru a lucra la proiectele la care doresc), prototipul fiind testat la început chiar de Larry Page (unul dintre fondatorii Google, n.r.), care a încercat să colecteze personal imagini cu maşina proprie şi cu ajutorul unei camere video.

Google, proprietarul celui mai popular motor de căutare pe internet, a deschis, la 1 noiembrie 2010, un birou în Bucureşti, echipa din România fiind coordonată de Dan Bulucea.

sursa:mediafax.ro