Germania de Vest intenţiona să vândă partea sa din Berlin
Cotidianul german Der Spiegel a dezvăluit duminică, la 50 de ani de la construirea Zidului Berlinului, cum Guvernul Germaniei de Vest şi Statele Unite au intenţionat la un moment dat să vândă Berlinul de Vest Germaniei de Est. Cancelarul german Konrad Adenauer sugerase că Berlinul de Vest, aflat atunci sub ocupaţia forţelor franceze, britanice şi americane, dar total izolat în cadrul Germaniei de Est comuniste după ridicarea zidului la 13 august 1961, ar putea fi schimbat cu parcele de teritoriu.
Der Spiegel, citând documente guvernamentale declasificate recent, scrie că Adenauer i-a prezentat această idee secretarului de Stat american Dean Rusk şi preşedintelui John F. Kennedy, sugerând ca Statele Unite să facă această propunere Uniunii Sovietice, a cărei armată controlează Germania de Est.Ideea era de a lăsa Germania de Est şi Uniunea Sovietică să preia controlul asupra Berlinului de Vest, un obiectiv al politicii sovietic, în schimbul extinderii către vest a frontierei Germaniei de Vest, către Thuringia, o parte din Saxonia şi din Mecklenburg-Pomerania occidentală.
Aceste zone au fost ocupate de armatele occidentale la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, după care au fost cedate armatei sovietice conform acordurilor de la încheierea conflictului.Berlinul, care a fost ocupat în întregime de Armata Roşie, a făcut obiectul unui acord între aliaţi, zona sa occidentală fiind încredinţată aliaţilor occidentali.
Germania de Vest nu a crezut cu adevărat că Moscova va accepta acest schimb deoarece acest lucru ar fi însemnat că Germania de Est ar fi rămas fără o parte din regiunile sale industriale.
Dar Adenauer credea că poate obţine profit din această ofertă, cel puţin generând dificultăţi între autorităţile est-germane şi cele sovietice în cazul în care Moscova ar fi fost tentată de această idee.Tabăra occidentală ar fi putut la rândul său să beneficieze de o calmare a tensiunilor cu blocul sovietic, în timp ce contenciosul privind Berlinul de Vest era unul dintre punctele sensibile ale Războiului Rece dintre cele două blocuri.
Potrivit documentului citat de Der Spiegel, pănă la urmă Kennedy a respins această idee.În iunie 1963, preşedintele american a mers la Berlin, unde va rosti celebra frază "Ich bin ein Berliner" (Sunt un berlinez), exprimându-şi susţinerea faţă de locuitorii enclavei occidentale în Germania de Est.