Gardian de la Auschwitz anchetat de procurorii germani pentru complicitate la crimă
Procurorii din Germania l-au acuzat pe un bărbat în vârstă de 93 de ani de complicitate la omor. Fost gardian SS la lagărul de concentrare de la Auschwitz, omul este considerat responsabil de moartea a 300.000 de oameni, relatează „The Guardian”.
Oskar Groening este acuzat pentru a fi ajutat la funcţionarea lagărului de concentrare din Polonia din perioada ocupaţiei, între mai şi iunie 1944, când 425.000 de evrei din Ungaria erau aduşi aici. Dintre aceştia, cel puţin 300.000 au fost gazaţi imediat.
Groening se ocupa şi de bunurile furate de la victimele din lagăr, iar procurorii spun că, printre altele, era responsabil şi cu colectarea banilor găsiţi la victime.
„A ajutat regimul nazist să beneficieze din punct de vedere economic şi a sprijinit crimele sistematice”, au declarat procurorii din Hanovra.
Avocatul lui Groening, Hans Holtermann, a refuzat să facă orice fel de comentariu cu privire la acuzaţii.Groening, în schimb, a vorbit deschis despre vremea când era gardian şi a spus că deşi a fost martor la comiterea unor atrocităţi teribile, el personal nu a comis nicio crimă.
În 2005, a declarat pentru „Der Spiegel” că îşi aminteşte de un incident când a auzit un bebeluş plângând. „Am văzut alt soldat SS care a luat bebeluşul de picioare. L-a dat cu capul de partea metalică a unui camion până când a tăcut.”
Groening, care locuieşte în regiunea Hanovra, este unul dintre cei 30 de foşti gardieni la Auschwitz despre care anchetatorii federali au declarat că procurorii ar trebui să îi urmărească.
Groening este cel de-al patrulea caz investigat în Hanovra:două au fost abandonate întrucât s-a considerat că suspecţii nu sunt apţi pentru a fi judecaţi, iar altul a fost închis din cauză că suspectul a murit.
Avocatul Holtermann a declarat că sănătatea clientului său este bună.
Thomas Walther, care reprezintă 20 de victime de la Auschwitz şi familiile lor în procesul împotriva lui Groening, a spus că era ultima lor şansă „de a face dreptate faţă de unul dintre membrii SS care au jucat un rol în uciderea rudelor lor”. „Mulţi dintre co-reclamanţi se numără printre ultimii supravieţuitori de la Auschwitz”, a declarat el pentru Associated Press.