Fost Comandant Suprem al Forţelor Aliate din Europa: SUA şi Rusia, în pragul unui conflict în Marea Neagră
Fostul Comandant Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), amiralul James Stavridis, a declarat, pentru Bloomberg, că, deşi Statele Unite au renunţat la ideea de a mai trimite nave de luptă în apele Mării Negre, Moscova şi Washingtonul se află încă în pragul unui conflict în această regiune. În opinia sa, motivul tensiunilor este reprezentat de provocările ruseşti, relatează adevarul.ro.
Potrivit amiralului, America nu ar trebui să se amăgească, urmărind retragerea trupelor ruseşti de la graniţa cu Ucraina. El crede că Putin va deveni mai activ în Regiunea Mării Negre, pentru că nu este unul dintre cei care se retrag, notează sursa citată. Stavridis crede că preşedintele rus nu se satură niciodată să surprindă pe toată lumea. Însă, în pofida acestui fapt, el înţelege că momentul nu este cel mai convenabil pentru o invazie terestră în Ucraina. Cu toate acestea, potrivit amiralului, Putin este destul de capabil să câştige un punct de sprijin în zona de apă a Mării Negre. Desigur, preşedintele rus este conştient de importanţa strategică a acesteia din punct de vedere militar. În plus, studiile efectuate de Consiliul Atlantic au arătat că Marea Neagră este, foarte probabil, bogată în zăcăminte de hidrocarburi şi acesta este un alt factor de tensiune.
Potrivit lui Stavridis, toate aceste circumstanţe pot conduce, în cele din urmă, la un conflict militar între Statele Unite şi Rusia în Marea Neagră. Potrivit precizărilor acestuia, în Marea Neagră poate apărea o agravare a situaţiei. Astfel, Rusia va folosi, probabil, nave de suprafaţă purtătoare de rachete de croazieră, submarine şi forţe speciale, care vor fi transportate cu elicopterele. Acesta consideră că, într-o astfel de situaţie, Moscova va repurta o victorie necondiţionată. În plus, trupele NATO nu vor avea timp să reacţioneze la astfel de acţiuni, chiar dacă şi-ar dori. Amiralul Stavridis a declarat că Washingtonul şi NATO nu vor interveni într-un conflict armat direct între Rusia şi Ucraina. În opinia sa, reacţia la războiul dintre Kiev şi Moscova va fi fără echivoc: Statele Unite şi NATO „vor obiecta cu tărie, dar nu vor întreprinde nicio acţiune”. „Ucraina nu intră sub incidenţa garanţiilor de securitate ale NATO, potrivit cărora un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor”, a subliniat Stavridis.