Analiză BBC: Succesele armatei Ucrainei nu înseamnă o victorie iminentă  Liderii occidentali, prea optimişti în ceea ce priveşte desfăşurarea războiului jpeg

Forţele armate ucrainene nu au suficiente resurse pentru a forma şi înarma mii de oameni care vor să se înroleze

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția

Forţele armate ale Ucrainei nu dispun de suficiente resurse pentru a forma şi înarma sute de mii de oameni care intenţionează să se înroleze pentru a lupta împotriva invadatorului rus, scrie luni cotidianul spaniol El Pais, citat de agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, armata ucraineană evită să dea cifre concrete cu privire la numărul total al militarilor activi, dar estimări ale experţilor consultaţi de ziarul spaniol arată că ar fi vorba de circa 500.000 de militari, dublu faţă de numărul militarilor activi înainte de începerea conflictului. Autorităţile ucrainene optează în prezent pentru distribuirea voluntarilor în alte zone care nu sunt exclusiv militare.

La începutul conflictului, forţele armate ale Ucrainei contau oficial pe 250.000 de profesionişti activi, din care 190.000 erau militari. Pe hârtie, Ucraina mai dispunea de circa 200.000 de rezervişti şi voluntari ai Forţelor de Apărare Teritoriale, o diviziune militarizată care se ocupă de protecţia şi controlul local. Acestora li se adăugau cei 130.000 de agenţi de poliţie şi batalioane de origine paramilitară aflate sub conducerea Gărzii Naţionale - echivalentul jandarmeriei - şi care acum, după impunerea legii marţiale, se află la ordinele Ministerului Apărării de la Kiev.

Rusia are 900.000 de militari activi, jumătate de milion de unităţi poliţieneşti sau paramilitare şi două milioane de rezervişti, potrivit datelor Institutului Internaţional de Studii Strategice (IISS).

Mihailo Samus, director al centrului ucrainean de studii pentru apărare New Geopolitics, notează că contingentul mobilizat de Ucraina este în prezent mult mai mare decât în urmă cu o lună: sunt 300.000 de veterani ai conflictului cu Rusia, din 2014, în regiunea Donbas (estul Ucrainei) incorporaţi în unităţile de pe front. Lor li se adaugă 100.000 de voluntari, potrivit presei ucrainene, care au fost acceptaţi în cadrul Forţelor de Apărare Teritorială în primele două săptămâni ale invaziei ruse.

Aceste unităţi joacă un fundamental în punctele de control rutiere şi de acces în localităţi, în căutarea sabotorilor ruşi, dar şi în confruntarea armată, după cum explică Samus: "Forţele de Apărare Teritorială au jucat un rol cheie în primul atac împotriva Kievului, când forţe operative speciale ruse au încercat să se infiltreze în capitală şi să preia controlul asupra unor posturi strategice, pentru că (forţele teritoriale) pot fi uşor mobilizate şi cunosc cel mai bine oraşul".

Războiul face deja ravagii de o lună în Ucraina şi una dintre consecinţele imediate este lipsa de muniţie şi de armament. "Militari avem, dar avem nevoie de material de protecţie şi de arme", spune un membru al Forţelor de Apărare Teritorială, Vlad Hrişenko, aflat în prima linie a focului la Harkov, într-un interviu telefonic. Hrişenko are 35 de ani şi este unul dintre cei 400.000 de ucraineni care lucrau în străinătate şi care s-au întors în ţară după izbucnirea războiului, potrivit datelor furnizate de Garda Naţională de Frontieră.

Surse apropiate Ministerului Apărării de la Kiev spun că nu toţi cei care s-au întors în Ucraina au venit pentru a lupta, mulţi revenind în ţară mai ales pentru a fi alături de familii. Chiar şi aşa, Samus este convins că majoritatea bărbaţilor care au revenit în ţară sunt dispuşi să lupte. El îşi bazează declaraţiile pe sondaje făcute înainte de începerea invaziei ruse, la 24 februarie, în care 65% dintre adulţi declarau că ar pune mâna pe arme în cazul unui atac rus. "Acum cu siguranţă sunt şi mai mulţi", afirmă el.