Fiul unui general nazist a restituit Poloniei trei lucrări de artă furate în Al Doilea Război Mondial jpeg

Fiul unui general nazist a restituit Poloniei trei lucrări de artă furate în Al Doilea Război Mondial

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: Redacția
🗓️ 27 februarie 2017

Fiul unui general al organizaţiei paramilitare naziste SS a restituit Poloniei trei lucrări de artă furate de părinţii lui în  timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Horst Waechter, în vârstă de 78 de ani, a restituit trei lucrări de artă pe care le-a furat mama sa:un tablou cu Palatul Potocki, o hartă a Poloniei din secolul al XVIII-lea şi gravură a oraşului Cracovia în timpul Renaşterii, relatează news.ro.

”Aceasta este probabil prima dată când un membru al unei familii alcătuite din cei mai importanţi ocupanţi nazişti restituie lucrări de artă care au fost furate din Polonia în timpul războiului”, a spus Ryszard Czarnecki, vicepreşedinte al Parlamentului European şi membru al Partidului pentru Lege şi Justiţie din Polonia. 

Aproximativ 68.000 de evrei au fost expulzaţi din Cracovia în 1940 la ordinele lui Otto Waechter, tatăl lui Horst Waechter. În următorul an, Otto Waechter a creat ghetoul Cracoviei, unde au rămas 15.000 de evrei. Crimele comise din ordinele sale au continuat după ce Adolf Hitler l-a numit guvernator al regiunii Galiţia din Ucraina, în 1942.