Familia Regală prin ochii copiilor jpeg

Familia Regală prin ochii copiilor

Așa cum Carol I al României s-a lăsat fermecat de aceste meleaguri în care trăim, așa și noi ne putem lăsa încântați de oamenii și locurile despre care am aflat că nu există doar în povești, ci le poti întâlni la tot pasul. Școala gimnazială „Anastasia Popescu” și-a propus ca printr-un proiect dedicat istoriei Casei Regale să le transmită elevilor săi adevărate valori românești și să le ofere copiilor modele demne de urmat.

familia regala romana 1914 1 jpg jpeg

În cadrul proiectului copiii au aflat povești interesante, dar și amuzante despre istoria României, au realizat desene, compuneri, au realizat un filmuleț și au vizitat multe dintre locurile în care monarhii României au trăit și și-au desfășurat activitatea. Prin acest tip de învățare, copiii au reușit să își însușească o serie de informații ce le îmbogățește cultura și imaginația. Copiii au descoperit istoria, nu doar ca materie de școală, ci ca făcând parte din viața lor de zi cu zi.

Proiectul elevilor de la Școala gimnazială „Anastasia Popescu” s-a încheiat pe 10 mai, chiar de ziua Monarhiei, printr-un concurs de joc și mimă prin care copii și-au putut dovedi interesul și dragostea față de istorie.

skm c25225122508560 0007 0 jpg jpeg

A fost o adevărată bucurie  pentru elevi, dar și pentru profesori să descopere împreună o parte din istoria contemporană a României și să își dea seama că, desi, ne despart ani buni de principii și principesele noastre, putem avea pasiuni și interese comune. Ușor, ușor tainele trecutului se deslușesc în fața copiilor și aceștia  își doresc, așadar, să pășească  și ei pe treptele pe care au pășit regii și reginele din vremuri demult apuse, să privească cu proprii ochii încăperile în care au crescut principii și principesele României și să se plimbe prin grădinile de altădată.