Etnicul maghiar care şi a vopsit Dacia în tricolor: „România trebuie respectată şi iubită pentru că este a noastră, a tuturor“ jpeg

Etnicul maghiar care şi-a vopsit Dacia în tricolor: „România trebuie respectată şi iubită pentru că este a noastră, a tuturor“

📁 Istorie recentă
Autor: Adevărul
🗓️ 20 decembrie 2018

O Dacia 1300 vopsită în culorile drapelului a fost prima maşină care a traversat Podul Centenarului din Oradea, obiectiv inaugurat pe Ziua Naţională a României, pe 1 Decembrie. Autoturismul aparţine unui etnic maghiar din Oradea care spune: „Îmi respect ţara şi nici nu m-am gândit vreodată s-o părăsesc“.

„Am vopsit maşina în tricolor ca un omagiu adus Marii Uniri“, a spus atunci şoferul. Gestul orădeanului Ervin Koszta (37 de ani) este cu atât mai aparte cu cât a crescut într-o familie mixtă, cu tată maghiar şi mamă româncă.

Tânărul s-a născut şi a copilărit la Petroşani, ajungând la Oradea în urmă cu două decenii, pentru că părinţii săi s-au îndrăgostit de acest oraş. 

Tot la Oradea şi-a întemeiat propria familie, iar în urmă cu câteva zile a prins rădăcini şi mai adânci: soţia i-a dăruit doi gemeni, o fetiţă pe care s-au hotărât s-o boteze Ema şi un băieţel, Brian. 

Deţine şase modele Dacia 

image

„Am trăit două decenii total diferite, aici, la Oradea. În perioada 1998-2008, oraşul a fost încremenit. Din 2008 se înnoieşte fără încetare“, spune tânărul care a simţit nevoia să dea sărbătorii de 1 Decembrie o notă personală.

„În Dacia ne-am născut cu toţii“, spune orădeanul, pasionat din copilărie de maşina naţională. Are şase exemplare în garaj: unul fabricat în 1989, unul produs în 1979, un altul cu motor Borgo franţuzesc din 1974, altul din 1981 - modelul cu patru faruri, un Break cu motor pe injecţie produs în 2000, plus unul din 1978.

Deşi gestul său a stârnit reacţii negative din partea unor naţionalişti, români şi maghiari, Ervin este bucuros că a putut contribui prin pasiunea sa la sărbătoarea Centenarului. „Eu tot timpul am fost pentru bună înţelegere şi bună pace între oameni, indiferent de naţie. Eu sunt orădean şi cetăţean român. Ţara noastră, România, trebuie iubită şi respectată, pentru că e a noastră, a tuturor“, spune el. 

image

A avut şi puţin noroc. „Unul dintre prieteni mi-a sugerat să îi pun număr de înmatriculare 18-UNR, de la anul Unirii. Am fost la Serviciul de Înmatriculări, am aflat că era disponibil, am plătit taxa de 87 de lei pentru numărul preferenţial şi l-am luat”, spune bărbatul.

Chiar dacă a umblat mult prin lume, Ervin simte că locul lui e aici şi nu s-a gândit vreodată să părăsească ţara. „Mi s-a propus de multe ori, dar am pus mereu în balanţă lucrurile. Pot câştiga în altă parte mai mult, dar nu cred că aş fi mai fericit ştiind că aici am rădăcinile. Tot timpul mi-ar lipsi ceva din mine, care ar rămâne aici“.

Anul viitor vrea să pornească cu Dacia în Turul României. „La anul merg cu ea la Alba Iulia şi voi face turul ţării. Vreau o amintire cu ea în fiecare loc reprezentativ al ţării“, explică orădeanul.

  

image

Premiantul Oradei

Proprietar al unui atelier de tunning, Ervin Koszta este unul dintre cei mai premiaţi meseriaşi orădeni din domeniu. În 2010 a fost revelaţia unui show de tuning internaţional desfăşurat pe Aeroportul din Oradea, la care au participat peste 80.000 de spectatori, apoi a fost primul orădean protagonist în emisiunea Pro Motor, realizată la Pro TV de Roxana Ciuhulescu.

Click aici pentru continuare