Donald Trump a anulat întâlnirea cu Kim Jong-un
Donald Trump a anulat summitul cu Kim Jong-un prevăzut pentru 12 iunie în Singapore, invocând „ostilitatea deschisă“ a ultimelor declaraţii nord-coreene.
„Aşteptam cu nerăbdare să fiu acolo cu dumneavoastră... Din păcate, ca urmare a furiei enorme şi ostilităţii deschise afişate în cele mai recente declaraţii ale dumneavoastră, consider că este inadecvat, în acest moment, să avem această îndelung plănuită întâlnire“, a afirmat Trump într-o scrisoare adresată liderului nord-coreean şi dată publicităţii de Casa Albă.
Regimul nord-coreean și-a schimbat recent tonul faţă de Coreea de Sud şi de SUA, criticând dur exerciţiile comune efectuate de militari sud-coreeni şi americani.
Recent, adjunctul ministrului nord-coreean de Externe a declarat că regimul de la Phenian nu va „cerşi pe lângă SUA pentru dialog“ şi a ameninţat Washingtonul cu „o confruntare nucleară“ în cazul anulării summitului între liderii celor două ţări. Liderul de la Casa Albă a răspuns că America va garanta „siguranţa“ lui Kim Jong-un dacă va urmări denuclearizarea, promiţând că acest lucru îl va face pe liderul nord-coreean „fericit“, iar ţara sa „bogată“.