⬆
Dezbatere «Historia» la Adevărul Live: Regele Mihai şi 23 august 1944 / VIDEO
📁 Monarhia în România
🗓️
15 decembrie 2017
În România, cea mai mare acuzaţie pe care Regele a avut-o de înfruntat zeci de ani a privit aşa-zisa pactizare cu inamicul sovietic, ceea ce a dus, după 23 august, la comunizarea ţării. În Occident, asemenea acuzaţii nu au avut priză. Regelui Mihai i-a fost recunoscut meritul uriaş de a fi salvat zeci, poate sute de mii de vieţi omeneşti prin scurtarea războiului. Este clar că scoaterea României din alianţa cu Germania nazistă a privat armata germană de resursele petroliere necesare trupelor de blindate şi a dus la prăbuşirea frontului, deschizând calea spre Balcani şi Centrul Europei prin Budapesta spre Viena.
De ce l-a arestat Regele Mihai pe Mareşalul Ion Antonescu? Cum au tergiversat sovieticii încheierea armistiţiului cu România? La aceste întrebări, dar şi la multe altele, vor răspunde istoricii Dan Falcan, Călin Hentea şi Manuel Stănescu, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ciprian Plăiaşu, şi transmisă de adevarul.ro.