Dezbatere «Historia» la Adevărul Live: Regele Mihai şi  23 august 1944 / VIDEO  jpeg

Dezbatere „Historia” la Adevărul Live: Operaţiunea Iaşi-Chişinău şi arestarea lui Ion Antonescu

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: Redacția
🗓️ 25 august 2017

La 20 august 1944, trupele sovietice au declanşat operaţiunea Iaşi-Chişinău. Obiectivul ofensivei sovietice era încercuirea trupelor române-germane din nordul Moldovei şi atingerea liniei de fortificaţii Focşani-Galaţi.

După îndeplinirea acestor obiective, Armata Roşie avea drept ţintă ocuparea rafinăriilor din Ploieşti şi a Bucureştiului. Sovieticii au concentrat aproape aceleaşi forţe precum în bătălia Stalingradului: peste un milion de soldaţi susţinuţi de 1.800 de tancuri, 2.200 de avioane şi mii de piese de artilerie. De partea cealaltă, forţele româno-germane numărau 900.000 de soldaţi, 400 de tancuri şi 800 de avioane. La 23 august 1944, frontul româno-german era spulberat de sovietici iar Mareşalul Ion Antonescu era arestat şi înlăturat de către Regele Mihai de la conducerea României.

Se puteau replia forţele româno-germane pe linia Focşani-Galaţi? Care era stadiul negocierilor pentru ieşirea României din război? La aceste întrebări, dar şi la multe altele, vor răspunde Manuel Stănescu, istoric militar, Dan Falcan, istoric, şi Ion M. Ioniţă, redactor-şef al revistei „Historia”, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ciprian Stoleru şi transmisă în direct de site-ul adevarul.ro.