Descoperire misterioasă lângă mormântul lui Richard III: „Nu am mai văzut niciodată aşa ceva”, spun arheologii
Arheologii au fost surprinşi de ceea ce au găsit atunci când au deschis un sicriu de piatră pe care l-au excavat din situl în care a fost identificat scheletul regelui Richard al III-lea:un alt sicriu mai mic, din plumb. Specialiştii afirmă că nu au mai văzut niciodată ceva asemănător.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Leicester efectuează săpături la situl Grey Friars după ce au descoperit acolo, în luna septembrie, trupul regelui Richard. El a murit în apropiere de acest loc, în 1485, în Bătălia de la Bosworth Field.
În septembrie, cercetătorii au anunţat că au descoperit un sicriu de piatră medieval ce era în întregime intact, însă nu au putut să-l studieze mai mult la acea vreme. Acum, cercetătorii au reuşit să-l deschidă, iar în interiorul său se găsea un sicriu de plumb, despre care specialiştii cred că găzduieşte o persoană foarte importantă.
Oamenii de ştiinţă cred că sicriul de plumb, ce are o gaură prin care pot fi văzute picioarele decedatului, ar putea conţine unul dintre fondatorii mănăstirii de călugări sau rămăşiţele unui cavaler medieval din secolul al XIV-lea, Sir William Moton.
Arheologii afirmă că este nevoie de efectuarea unor teste pentru a stabili cum să deschidă sicriul de plumb fără a vătăma rămăşiţele.
Matthew Morris de la Universitatea Leicester afirmă că niciun membru al echipei nu a mai văzut vreodată un sicriu de piatră care să conţină un sicriu de plumb.
„A fost la fel de incitant ca descoperirea lui Richard al III-lea”, spune cercetătorul. „Încă nu ştim cine este în interiorul sicriului, acest lucru continuă să fie un semn de întrebare”, a mai declarat Morris.
Cercetătorii au avut nevoie de 8 persoane pentru a ridica capacul de piatră de pe sicriul extern, ce măsoară 2, 12 metri în lungime, 0, 6 m în lăţime în zona capului, 0, 3 m în lăţime în zona picioarelor şi o adâncime de 0, 3 metri.