Descoperire importantă într o peşteră din Afganistan jpeg

Descoperire importantă într-o peşteră din Afganistan

📁 Istoria Religiilor
Autor: Redacția
🗓️ 4 ianuarie 2013

Mai multe manuscrise descoperite în peşterile din Afganistan dovedesc că o comunitate de evrei locuia, încă de acum 1.000 de ani, în această ţară profund musulmană, scrie Daily Mail.

Documentele, scrise în ebraică, conţin comentarii biblice, scrisori personale şi registre economice şi au fost cumpărate de Biblioteca naţională din Israel de la un colecţionar privat. Din câte se pare, documentele ar fi fost găsite în nord-estul Afganistanului, o „forăreaţă” a talibanilor, scrie Daily Mail.

Cercetătorii susţin că documentele descoperite în Afganistan reprezintă „una dintre cele mai importante” arhive evreieşti găsite vreodată. Manuscrisele, care s-au păstrat aproape intacte în peşterile uscate şi ferite de Soare din Afganistan, oferă detalii despre viaţa primelor comunităţi de evrei în Persia.

Reprezentanţii Bibliotecii naţionale din Israel spun că niciun alt document redactat în ebraică nu a fost găsit la o distanţă mai mare decât cea dintre Ţara Sfântă şi Afganistan. Istoricii spun că, în urmă cu 1.000 de ani, evreii trăiau ca „o minoritate tolerată” în Afganistan.

sursa:http://www.gandul.info