"Comoară" arheologică în Siria de două ori mai veche decât Marea Piramidă din Giza  De ce nu poate fi explorată jpeg

"Comoară" arheologică în Siria de două ori mai veche decât Marea Piramidă din Giza. De ce nu poate fi explorată

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 26 iunie 2012

O construcţie din piatră, descoperită la 80 de kilometri de capitala siriană Damasc, ar putea avea până la 10.000 de ani vechime, mult mai mult decât Marea Piramidă din Giza sau monumentul Stonehenge din Anglia, scrie Daily Mail.

Ansamblul, care include cercuri din piatră şi morminte, a fost găsit în 2009, de un arheolog canadian pe nume Robert Mason, lângă o mănăstire părăsită în secolul al XIX-lea.

Oamenii de ştiinţă nu au reuşit să exploreze ruinele de când au fost descoperite, deoarece zona este afectată de conflictul sirian şi este prea periculos pentru ca o echipă să se întoarcă acolo.  

Cu toate acestea, din cât au reuşit să cerceteze, experţii au ajuns la concluzia că acest ansamblu de pietre ar putea data chiar din neolotic sau din perioada timpurie a epocii bronzului, ceea ce înseamnă între 6.000 şi 10.000 de ani vechime.

Prin comparaţie, Marea Piramidă din Giza, Egipt, este veche de aproximativ 4.500 de ani, iar Stonehenge, celebrul monument neolitic din Anglia, datează de circa 5.000 de ani.

Ceea ce îi intrigă pe specialişti este că blocurile de piatră care alcătuiesc ansamblul din apropiere de Damasc sunt aranjate asftfel încât să iasă în evidenţă în peisajul deşertic, dar nu există niciun indiciu că acolo ar fi locuit cineva la un moment dat.

"Arată mai degrabă ca o aşezare pentru morţi, şi nu pentru cei vii", a povestit arheologul Robert Mason, citat de Daily Mail.

sursa:gandul.info