image

Cine vrea „să preia controlul” asupra Lunii?

📁 Istorie recentă
🗓️ 4 iulie 2022

China a catalogat drept "o defăimare iresponsabilă" un avertisment lansat de directorul NASA, potrivit căruia statul asiatic ar putea "să preia controlul" asupra Lunii ca parte a programului său militar, şi afirmă că a militat întotdeauna pentru construirea unei comunităţi de naţiuni în spaţiul cosmic, informează agerpres.ro.

China şi-a accelerat programul spaţial în ultimul deceniu, concentrându-se pe explorarea Lunii. China a reuşit prima sa asolizare fără echipaj uman în 2013 şi intenţionează să lanseze rachete suficient de puternice pentru a trimite astronauţi pe Lună spre sfârşitul acestui deceniu.

"Trebuie să fim foarte îngrijoraţi de posibilitatea ca astronauţii din China să asolizeze pe Lună şi să spună: 'Este a noastră de acum înainte, voi nu aveţi ce căuta aici'", a declarat administratorul NASA, Bill Nelson, într-un interviu pentru cotidianul german Bild, publicat sâmbătă.

Directorul agenţiei spaţiale americane a mai spus că programul spaţial al Chinei este unul militar şi că ţara asiatică "a furat" idei şi tehnologie de la alte ţări.

"Nu este pentru prima oară când directorul Administraţiei Naţionale Aeronautice şi Spaţiale din Statele Unite a ignorat faptele şi a vorbit într-o manieră iresponsabilă despre China", a declarat Zhao Lijian, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

"Partea americană şi-a construit în mod constant o campanie de defăimare a operaţiunilor normale şi rezonabile pe care China le desfăşoară în spaţiul cosmic, iar China se opune cu fermitate unor remarci atât de iresponsabile", a adăugat oficialul chinez.

China a promovat întotdeauna ideea construirii unui viitor comun pentru omenire în spaţiul cosmic şi s-a opus militarizării acestuia, precum şi unei curse a înarmării în spaţiu, a mai spus el.

NASA, prin programul său spaţial Artemis, intenţionează să trimită o misiune cu echipaj uman pe orbita Lunii în 2024 şi doreşte ca unul dintre echipajele sale de astronauţi să asolizeze în proximitatea polului sudic al Lunii până în 2025.

La rândul ei, China plănuieşte să trimită misiuni fără echipaj uman spre polul sudic lunar înainte de sfârşitul acestui deceniu.

Mai multe pentru tine...