Cărţile anului 2014. Nicolae Manolescu lansează o nouă Istorie a Literaturii
Pe lângă volume de Lucian Boia şi Nicolae Manolescu, vor apărea noi titluri şi în seriile de autor ale unor scriitori celebri:Orhan Pamuk, Mario Vargas Llosa, Philip Roth şi Ernest Hemingway.Editurile mizează anul acesta pe scriitori consacraţi, atât din România, cât şi din străinătate. La Târgul de Carte Book-fest din această primăvară (28 mai-1 iunie), Editura Paralela 45 mizează pe o „mică bombă editorială“:„Istoria Literaturii române pe înţelesul celor care citesc“, scrisă de criticul Nicolae Manolescu.
Noul volum va fi publicat după succesul monumentalei „Istorii critice a literaturii române. 5 secole de literatură“, lansat în 2008 de Nicolae Manolescu la aceeaşi editură. „Acum, în 250 de pagini, este rescrisă, într-un mod provocator, toată «Istoria critică a literaturii române» din 2008“, spune Călin Vlasie, directorul Editurii Paralela 45. Criticul Nicolae Manolescu s-a documentat aproape 25 de ani pentru scrierea primului volum, care are 1.528 de pagini.
Prima istorie a lui Manolescu a fost vândut în 5 ani în 11.500 de exemplare, deşi nu are un preţ accesibil. Dacă la început s-a vândut cu 250 de lei, acum preţul acestei istorii a literaturii este de 100 de lei „Este vorba despre o lucrare monumentală, care face istoria literaturii române de la origini până în prezent. Ceea ce edităm acum, la cinci ani distanţă, va fi o mare surpriză“, spune Călin Vlasie. De asemenea, tot la Editura Paralela 45, care aniversează, în tomna lui 2014, 20 de ani de existenţă, va apărea anul aceasta jurnalul integral al lui Radu Petrescu.
La Editura Paralela 45, va fi lansat şi volumul lui Ion Bogdan Lefter-"Lectura politicii.România post-comunistă". Scriitorului american Mary Pope Osborne, în seria Portalul magic de la Paralela 45, îi vor fi lansate 8 titluri de literatură pentru copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 4 ani. Este vorba de cea mai mare serie de cărţi pentru copii, numărul 1 mondial în literatura pentru copii, potrivit directorului editurii, Călin Vlasie.De la Llosa, la Hemingway. Noi titluri ale autorilor cu Nobel
Cărţile autorilor care au obţinut Premiul Nobel pentru Literatură sunt anul acesta, la loc de cinste, în programul editurilor. În Biblioteca Polirom vor apărea „Iarna vrajbei noastre“, de John Steinbeck (Premiul Nobel, în 1962), „Ridicat la cer“, de Jose Saramago (Premiul Nobel, în 1998), „Ani de câine“, de Günter Grass (Premiul Nobel, în 1999). În seria Ernest Hemingway (Premiul Nobel în 1954) de la Polirom, va apărea „Şuvoaiele primăverii“, iar lui Orhan Pamuk (Premiul Nobel, în 2006) îi va fi tradus un nou titlu:„Casa tăcerii“.
La Humanitas va fi publicat „Alesul“ de Thomas Mann (Premiul Nobel, în 1929), o ediţie îngrijită şi prefaţată de Ioana Pârvulescu. La sfârşitul anului trecut a apărut, la Humanitas, în seria de autor Mario Vargas Llosa, „ Eroul discret“, primul roman publicat de Mario Vargas Llosa (foto) după acordarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2010. Cartea va fi lansată la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, miercuri, 22 ianuarie, de la ora 19.00. Tot în prima lună a anului 2014 va apărea volumul „Conversaţie la Catedrala“ al aceluiaşi autor. „Un roman de mare forţă, cu accente de melodramă impregnată de umor, ale cărui episoade se derulează într-un Peru eliberat de dictaturile militare.
Romancierul revine la temele lui obsedante:iubirea, libertatea, politica. Un roman marca Mario Vargas Llosa scris impecabil, alert, ludic, inteligent, din galeria marilor romane care i-au adus scriitorului faima binemeritată şi Premiul Nobel pentru Literatură“, spune traducătorul Marin Mălaicu-Hondrari. În colecţia „Raftul Denisei“ de la Humanitas Fiction a apărut un nou volum al lui Mo Yan, câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură în 2012, „Balada usturoiului din Paradis“. Cartea va fi lansată pe 28 ianuarie, la Librăria Humanitas Cişmigiu.
Autobiografia lui Patti Smith, în Biblioteca Polirom
În Biblioteca Polirom, vor apărea un nou titlu al romancierului american Philip Roth, intitulat „Contraviaţa“, şi un volum al irlandezului Colm Tóibín, „Testamentul Mariei“, un roman nominalizat la Booker Prize anul trecut. În aceeaşi colecţie, vor fi editate „Viaţa sexuală a siamezilor“, al scoţianului Irvine Welsh, şi „Frumoasele ruine“ al autorului american Jess Walter (considerat cel mai bun roman al anului 2012, atât în Statele Unite, cât şi în Marea Britanie).
De asemenea, tot în Biblioteca Polirom, va fi publicat în 2014 primul roman al celebrului regizor canadian David Cronenberg, „Mistuiţi“, alături de cel mai recent titlu al scriitorului american Michael Cunningham, „Regina zăpezii“. Vor mai fi editate două cărţi autobiografice de excepţie:„Eu sunt Malala“ şi romanul celebrei Patti Smith, „Pe când eram doar nişte puşti“. Pakistaneza Malala Yousafzai, acum în vârstă de 17 de ani, este o elevă cunoscută pentru spiritul militant privind problemele privind discriminarea femeii din societatea islamică. Patti Smith, „naşa genului punk“, a influenţat genul cu albumul de debut „Horses“ lansat în 1975.Scriitorului Lucian Boia, cel mai bine vândut autor al Editurii Humanitas în 2013, îi va fi lansat la sfârşitul lunii ianuarie, la aceeaşi editură, volumul „Balcic. Micul paradis al României Mari“. La Editura Humanitas, lui Andrew Solomon, scriitor finalist al premiului Pulitzer şi câştigător al National Book Award, i se va traduce „Demonul din amiază. O anatomie a depresiei“, un bestseller New York Times, tradus până în prezent în 24 de limbi. La secţiunea de literatură pentru copii a Editurii Humanitas, va apărea cartea „Să nu vinzi înger păzitor!“, de Jutta Richter, o povestire curajoasă, un basm citadin despre un copil de 9 ani care se confruntă cu problemele vieţii. Cartea semnată de Jutta Richter, deţinătoare a numeroase premii internaţionale, apare în traducerea lui Alexandru Al. Şahighian.
În colecţia „Raftul Denisei“ de la Humanitas Fiction a apărut un nou volum al lui Mo Yan, câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură în 2012, „Balada usturoiului din Paradis“. Cartea va fi lansată pe 28 ianuarie, la Librăria Humanitas Cişmigiu. O altă lansare importantă pe care o promite Editura Humanitas Fiction este romanul autobiografic al Zeldei Fitzgerald, intitulat „Acordă-mi acest vals“, care este mai mult decât ficţiune autobiografică, este o parte dintr-un joc de oglinzi pe care Zelda şi Scott Fitzgerald (foto sus) şi le aşază unul în faţa celuilalt.Pamuk, Steinhardt, la Polirom
Editura Polirom mizează, în 2014, pe două colecţii noi:„Biblioteca Memoria” şi cea de jurnale de călătorie. De asemenea, o serie de autor va fi consacrată celebrei exploratoare a Tibetului, Alexandra David-Neel. Totodată, în colecţia Biblioteca Polirom va fi finalizată seria dedicată scriitorului Orhan Pamuk (foto), iar accentul va cădea mai ales pe autorii din Orient, Africa şi Islanda, mai puţin traduşi în România. Editura Polirom promite că va continua anul acesta seriile dedicate unor autori ca N. Steinhardt (în colaborare cu Mănăstirea Rohia), Norman Manea, Gabriela Adameşteanu, Aurora Liiceanu, Andrei Oişteanu.
De asemenea, în 2014 va fi finalizată şi seria romanelor lui Georges Simenon. Şi, nu în ultimul rând, Editura Polirom ţine să precizeze că mizează pe prozatorii autohtoni, care, în fiecare an, au venit cu surprize dintre cele mai neaşteptate.
„Istoria iubirii", la Editura Nemira
Pentru prima parte a anului 2014, Editura Nemira a pregătit un nou volum al celebrului prozator britanic Julian Barnes, intitulat „Niveluri de viaţă“, în traducerea semnată de Radu Paraschivescu. Lui i se alătură „În oraşul de aur şi argint“, în traducerea Mihaelei Stan, un roman istoric al lui Kenizé Mourad, autoarea volumului de succes „În numele prinţesei moarte“. Dintre autorii români care propun volume noi la Nemira se numără Sebastian A. Corn, al cărui roman „Ne vom întoarce în Muribecca" va ajunge la cititori în primele luni ale anului.
Totodată, editura va publica un nou titlu de Liviu Radu, "Golem, golem... şi alte povestiri fantastice", căruia i se alătură „Senzoriada", cartea lui Cristian Teodorescu. De asemenea, în primele luni ale anului va ajunge în librării şi „Istoria iubirii“ de Simon May, o carte în care un cercetător de azi porneşte într-o istorie pasionantă, pe urmele unui sentiment ce continuă să stea sub semnul misterului. „Incursiune în istoria mentalităţilor“, volumul editat de Nemira invită la redescoperirea unui sentiment pe care îl sărbătoreşte, în fiecare an, Ziua Îndrăgostiţilor. Tot pe 14 februarie, la Humanitas Fiction, va apărea volumul „Amor“, de Isabel Allende.Citeste mai mult: adev.ro/myxqp0