Bucăţi din creierul lui Albert Einstein, expuse la Londra
Mai multe secţiuni subţiri din creierul lui Albert Einstein vor fi expuse la Londra, în cadrul unei expoziţii numite "Creierul: mintea ca materie", scrie Daily Mail.
Când a murit, în 1955, la 76 de ani, Einstein a fost incinerat, iar rămăşiţele sale au fost împrăştiate, însă creierul său a fost păstrat de doctorul care a realizat autopsia. El a păstrat creierul-de dimensiuni normale şi nu foarte mare cum s-ar fi aşteptat unii-în casalui, într-un borcan cu formol.
Ulterior, creierul savantului a fost donat unui muzeu din Philadelphia (SUA), iar conducerea acestuia a împrumutat două secţiuni subţiri din el britanicilor, pentru vernisajul sus-amintit.
Pe lângă creierul lui Einstein, la Londra vor mai fi expuse bucăţi din creierul criminalului canadian Edward Rulloff, al feministei americane Helen Gardener, al cercetătorului Charles Babbage, dar şi un creier cu o urmă de glonţ şi un creier din Egiptul antic.
Organizatorii expoziţiei spun că le vor oferi vizitatorilor şansa să vadă dacă existe diferenţe între creierul unui om normal şi cel al unui geniu. Expoziţia va fi deschisă până pe 17 iunie, la galeriile Welcome Collection.
sursa:gandul.info